Kovesi: Dacă se dezincriminează abuzul în serviciu, se închid peste 800 de dosare la DNA

de:
10 mai 2016
0 Afișari
Kovesi: Dacă se dezincriminează abuzul în serviciu, se închid peste 800 de dosare la DNA

Laura Codruţa Kovesi a arătat că, dacă infracţiunea de bază este anulată, atunci şi complicitatea la astfel de infracţiune are aceeaşi soarta.

„În acest moment noi avem în lucru 865 de dosare privind fraude în achiziţii publice şi, în general, în aceste dosare sunt infracţiuni de abuz în serviciu. Noi investigăm faptele care rămân în competenţă după deciziile Curţii Constituţionale. Cetăţenii trebuie să fie îngrijoraţi când avem peste 800 de dosare de achiziţii publice cu prejudicii de milioane de euro şi să nu avem posibilitatea de a le mai investiga”, a afirmat Laura Codruţa Kovesi la Europa Fm, conform news.ro.

Ea a mai spus că abuzul în serviciu nu înseamnă o eroare banală sau o mică greşeală: „Abuzul în serviciu înseamnă să nu-ţi îndeplineşti atribuţiile de serviciu în mod intenţionat. În urma acestei acţiuni se pot produce două efecte: un prejudiciu în bugetul public şi obţinerea unui folos necuvenit. Sunt şi dosare trimise în judecată.(…) Anul trecut, am instrumentat peste 600 de astfel de infracţiuni. Dacă abuzul în serviciu dispare din legislaţia noastră…toate aceste prejudicii nu vor mai putea fi recuperate. O treime din dosarele finalizate cu rechizitorii anul trecut privesc şi abuzul în serviciu. Sunt foarte multe state care au această infracţiune prevăzută în legislaţia lor”.

Referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de fosta şefă a DIICOT Alina Bica, judecată pentru mai multe fapte grave de corupţie, Kovesi a arătat că CCR nu a interpretat niciodată un text de lege, ci doar a spus dacă el este sau nu conform cu Constituţia.

„Ce înseamnă un folos necuvenit stabilesc judecătorii. Ei stabilesc dacă a încălcat cu intenţie legea. Orice încercare de a limita competetele DNA ne îngrijorează, sunt peste 20 de proiecte de legi de acest gen, se depun zilnic amendamente în Parlament. Nu cred că procurorii trebuie să fie îngrijoraţi. Cetăţenii trebuie să fie îngrijoraţi dacă funcţionarii publici îşi încalcă cu intenţie atribuţiile. Nu pot să comentez ce spune preşedintele CCR, dar interpretarea de la situaţie la situaţie o fac judecătorii”, a mai precizat Kovesi.

Curtea Constituţională a amânat, pentru 24 mai, judecarea excepţiei invocate de fosta şefă a DIICOT Alina Bica privind neconstituţionalitatea articolului din Codul penal care pedepseşte abuzul în serviciu. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în dosarul în care Bica este judecată pentru abuz în serviciu, faptă comisă în perioada în care era membru al Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Cookies