ARHIVA B365

Koton deschide cel mai mare magazin din București

Pe 13 februarie, în București Mall, va fi inaugurat noul magazin Koton. La ora actuală, acesta este cel mai mare magazin deschis de retailer în România.
Magazinul Koton s-a mutat la parter și a fost extins, ocupând acum o suprafață de 1.640 metri pătrați și devenind astfel cel mai mare magazin deschis de retailer în România până în prezent. În relocarea și extinderea magazinului aflat în București Mall s-au investit peste 500.000 de euro, potrivit directorului general al Koton România, Burak Akbulat. Astfel, Koton intenționează să-și mărească cifra de afaceri pe metru pătrat cu 37% și cifra de afaceri lunară medie de 3,2 ori.
Odată cu inaugurarea noului magazin pe 13 februarie, se vor lansa și colecții noi: Kids, Denim, Lingerie și Sportswear. Ca atare, vizitatorii București Mall vor fi singurii din România care vor avea la dispoziție noile game de produse de lenjerie și de articole de sport Koton. Noul concept store va putea să le ofere clienților primului centru comercial modern din România cele mai noi și mai ample colecții, dar și o inedită experiență a shoppingului.
Mai mult, reducerile din noul magazin ajung până la 70%. Cu ocazia Valentine’s Day, retailerul va lansa aplicația Valentine’s Day Focal Point și va inaugura noile vitrine ale brandurilor Koton și Olé.
Koton a deschis primul magazin din România în București Mall în 2007, iar acesta a rămas o ancoră a primului centru comercial modern din România. Extinderea și mutarea magazinului Koton fac parte din strategia de dezvoltare a București Mall.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button