Iohannis, după discuţiile cu partidele: Vrea sistem electoral nou până în vară

de:
28 ian. 2015
0 Afișari
Iohannis, după discuţiile cu partidele: Vrea sistem electoral nou până în vară

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

„După cum ştiti, reforma instituţiilor politice este una dintre priorităţile mandatului meu şi primul pas în reforma clasei politice.

Este momentul să trecem la o nouă etapă a democraţiei româneşti. Această nouă etapă ar trebui să însemne o resetare a sistemului şi o creştere a încrederii cetăţenilor în instituţiile democratice.

Participarea este prima direcţie şi mă refer la asigurarea condiţiilor pentru ca toţi românii să voteze, dar şi la încurajarea participării la vot în general. Să aducem oamenii mai aproape de politică.

Integritatea, înţeleasă nu în senul juridic, ci în ceea ce priveşte mediul de lucru – transparenţă, finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. Dacă vrem ca oamenii să aibă încredere în noi, trebuie să funcţionăm noi.

Durabilitate – să gândim un cadru legislatiuv care să asigure eficienţă în reprezentarea electoratului. Putem să venim cu pachete de legi care să ţină mai mult decât un ciclu electoral şi să construim instituţii foarte solide.

Despre discuţiile cu partidele politice:

Legislaţia partidelor politice – finanţarea partidelor şi a campaniilor. Am ascultat opinia partidelor cu privire la nefericita ordonanţă 55, referitoare la migraţia aleşilor locali. De asemenea, o temă importantă a fost accelerarea procedurilor pentru cererile de încuviinţare a arestărilor.

Am propus un calendar concret, până la finele primei sesiuni parlamentare am convenit să avem o soluţie legislativă pentru votul românilor din diaspora, legislaţia privind alegerile locale şi parlamentare, legislaţia partidelor şi cea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale.

A finaliza la timp aceste proiecte este un angajament pe care partidele nu îl fac în raport cu mine, preşedintele, ci în raport cu electoratul, care aşteaptă aceste soluţii.

Despre raportul MCV:

O a doua temă mai mare este raportul MCV, dat publicităţii astăzi. Este preponderent pozitiv.

Cu sigruranţă progresele României sunt importante şi se înscriu într-un trend ascendent. E nevoie de o accelerare a eforturilor pentru a asigura lupta împotriva corupţiei, în primul rând pentru cetăţenii români.

Am luat notă de observaţiile critice formulate de UE. Este datoria instituţiilor şi a oamenilor poltiici să ţină cont de aceste constatări, pentru a elimina semnele de întrebare care mai planează asupra Parlamentului şi a clasei politice. Voinţa politică trebuie probată prin fapte în mod constant şi în raport cu angajamentele.

Am luat act şi de încurajările CE privind procesul de reformă.

Garantarea statului de drept a independenţei jujstiţiei şi sprijinirea luptei împotriva corupţiei sunt obiective majore ale mandatului meu.”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a consultat, pentru a doua oară de când a preluat mandatul de şef al statului, cu partidele reprezentate în Parlament. Discuţiile s-au concentrat pe priorităţile legislative ale următoarei sesiuni parlamentare.

Pe agendă s-au aflat şi organizarea votului în străinatate, dar şi accelerarea procedurilor privind ridicarea imunităţii parlamentare.

Cookies