Klaus Iohannis şi-a amânat vizita în Germania

de:
06 feb. 2015
0 Afișari
Klaus Iohannis şi-a amânat vizita în Germania

Preşedintele României, Klaus Iohannis, urma să se întâlnească cu cancelarul Angela Merkel si cu omologul sau Joachim Gauck, la Berlin, pe 11 februarie. În aceeaşi zi au loc însă şi funeraliile fostului preşedinte, astfel că vizita va avea loc la o data care urmeaza sa fie stabilita ulterior, informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a anunţat că vrea să promoveze aderarea României la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, în cadrul vizitei.

“Intr-o comparatie europeana, Romania este o tara foarte sigura”, a explicat presedintele Iohannis pentru revista germana Focus, adaugand ca acordul Schengen este unul tehnic, nu unul politic. “Romania ar trebui sa devina membru intr-un viitor apropiat”, a mai spus Iohannis, conform Hotnews.ro. Anterior, presedintele ceruse ca Romania sa adere la Schengen anul acesta.

Cu ocazia vizitei in Germania, presedintele va incerca sa lanseze tinerilor emigranti romani un mesaj de intoarcere acasa si de incurajare sa investeasca inRomania. “Procedurile trebuie sa fie insa comprehensibile, afaceristii asteapta conditii stabile”, a explicat Iohannis pentru Focus. De aceea, combaterea coruptiei se numara printre prioritatile mandatului prezidential, noteaza revista.

In ianuarie, presedintele comisiei pentru afaceri interne din Bundestag, Wolfgang Bosbach, declara ca Romania nu va adera la Schengen in 2015. Bosbach afirma ca alegerea lui Klaus Iohannis in functia de presedinte nu inseamna ca situatia politica din tara se va schimba in mod fundamental.

Cookies