Klaus Iohannis: Eu nu sunt apropiat de Antena 3. Am înţeles foarte clar mesajul primit via Facebook

de:
20 feb. 2016
0 Afișari
Klaus Iohannis: Eu nu sunt apropiat de Antena 3. Am înţeles foarte clar mesajul primit via Facebook

În legătură cu îngrijorarea care a apărut în spaţiul public în urma afirmaţiei referitoare la o posibilă evacuare a unei televiziuni, este necesar să fac câteva precizări. Nu există niciun fel de intenţie din partea mea, nu a existat şi nu are de ce să existe, să apăr pe cineva în faţa legii. Este evident, şi am spus acest lucru de nenumărate ori, că o decizie judecătorească trebuie aplicată.

Eu sunt convins că România este un stat de drept, va rămâne un stat de drept şi voi lupta pentru ca România să rămână un stat de drept. Nu există niciun fel de discuţie aici. În acelaşi fel însă sunt ferm convins că dreptul la liberă exprimare, dreptul la informare şi libertatea presei sunt dintre cele mai valoroase bunuri câştigate la Revoluţia din decembrie 1989. Şi cred că oricând apare posibilitatea ca acestea să fie suprimate, nu neapărat dintr-o intenţie, dintr-o abordare stângace câteodată, acest lucru trebuie atenţionat.

Eu nu sunt apropiat de această televiziune, de acest trust de presă. Poate unii sau alţii îşi amintesc că, dimpotrivă, în campania din noiembrie – decembrie 2014, în campania media care s-a purtat, accentele au fost tocmai de altă natură.

Am înţeles foarte clar mesajul pe care l-am primit în aceste zile via Facebook„, a scris Klaus Iohannis, pe Facebook.

Aflat sâmbătă la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a declarat că toate speculațiile legate de afirmațiile sale în cazul Intact sunt fără suport real, el precizând că a dorit să atragă atenția că este posibil să fie afectată libertatea presei.

În timp ce am negociat aici, la Bruxelles (…), în spațiu public de acasă din România a apărut o îngrijorare, o preocupare legată de o afirmație pe care am făcut-o în legătură cu o posibilă evacuare a unei televiziuni. Am făcut această afirmație miercuri fiindcă atunci evaluarea mea a fost că este posibil ca prin acțiunea, așa cum a fost ea concepută, să fie afectată libertatea de exprimare, libertatea presei. Acest lucru mi s-a părut că trebuie atenționat. Ulterior, am aflat că această afirmație a mea care a vrut doar să atragă atenția că este posibil să fie afectată libertatea presei a fost interpretată în foarte multe feluri, poate și datorită faptului că m-am exprimat foarte succint”, a spus Iohannis, la finalul Consiliului European de la Bruxelles.

El a precizat că o decizie judecătorească trebuie aplicată.

S-a vehiculat ideea că mi-aș fi schimbat abordarea, că aș fi apropiat de acest trust de presă, de această televiziune, s-au făcut fel și fel de supoziții că aș fi mai puțin atașat de statul de drept. Toate aceste speculații sunt fără niciun fel de suport real. Eu sunt convins că România este un stat de drept, va rămâne un stat de drept și voi lupta pentru ca România să rămână un stat de drept. Este evident, și am spus acest lucru de nenumărate ori, că o decizie judecătorească trebuie aplicată. Nu există niciun fel de discuții aici. În același fel însă sunt ferm convins că dreptul la liberă exprimare, dreptul la informare și libertatea presei sunt dintre cele mai valoroase bunuri câștigate la Revoluția din Decembrie ’89 și cred că oricând apare posibilitatea ca acestea să fie suprimate, nu neapărat dintr-o intenție, dintr-o abordare stângace câteodată, acest lucru trebuie atenționat„, a explicat statului.

Iohannis a subliniat că nu este „apropiat de această televiziune, de acest trust de presă”. „Poate unii sau alții își amintesc că dimpotrivă în campania din noiembrie-decembrie 2014, campania media care s-a purtat accentele au fost tocmai de altă natură”, a adăugat el.

Șeful statului a susținut că nu există o intenție a sa de a apăra pe cineva în fața legii și a afirmat că a înțeles „mesajul primit via Facebook”.

Nu există niciun fel de intenție din partea mea, nu a existat și nu are de ce să existe să apăr pe cineva în fața legii. Eu vreau să se impună legea și sper că prin aceste câteva precizări am lămuri un pic mai bine situația. În același context, vreau să spun că am înțeles foarte clar mesajul pe care l-am primit via Facebook„, a mai spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, referitor la cazul trustului Intact, că libertatea de expimare nu poate fi suprimată pentru ”banale motive administrative” şi a criticat abordarea ”heirupistă” a ANAF. 

Cookies