ȘTIRI

Klaus Iohannis a reclamat la CNA posturile tv Antena 3 şi România TV

Iohannis acuză cele două televiziuni că au încercat să îi lege numele de pretinse ilegalităţi, scrie Mediafax.

Cele două sesizări făcute de Klaus Iohannis pe 14 noiembrie 2014, în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, se află pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

În ceea ce priveşte Antena 3, Klaus Iohannis spune că, pe 13 noiembrie, începând cu ora 15.00, emisiunea „Esenţial” a debutat cu un subiect pe care moderatoarea Alina Petrescu l-a prezentat cu titlul „Acuzaţii grave la adresa lui Klaus Iohannis pe marginea modului cum îşi finanţează campania”.

„În întreaga prezentare a subiectului, există un amestec total al opiniilor moderatorului şi al invitaţilor cu declaraţii apărute în presă, fără nicio dovadă, fără a se face o distincţie clară a acestora”, spune Klaus Iohannis în sesizarea transmisă CNA.

Klaus Iohannis se referă la afirmaţii făcute în emisiune de moderatoarea Alina Petrescu, care a spus printre altele: „Un politician moldovean dezvăluie că principalul sponsor al candidatului ACL la prezidenţiale, Michael Schmidt, este cumnatul unuia dintre cei mai controversaţi politicieni milionari din Republica Moldova, Renato Usatîi (…) Poţi, aşadar, să te întrebi care este circuitul banilor şi cum este finanţată campania lui Klaus Iohannis?”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button