Klaus Iohannis a pierdut procesul referitor la o casă din Sibiu

de:
12 nov. 2015
0 Afișari
Klaus Iohannis a pierdut procesul referitor la o casă din Sibiu

Familia primarului Klaus Johannis a pierdut definitiv imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu, nr 29. Sentința vine după 16 ani, cu zeci de procese, în care instanțe din Sibiu, Alba, Brașov și București au înclinat dreptul de proprietate când într-o parte, când în alta, scrie presa locală.

În 2014, Tribunalului Brașov a anulat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din centrul Sibiului, iar recursul formulat de familia primarului și anunțat joi a menținut această decizie.

Sentinţa definitivă dată de magistraţii Curţii de Apel Braşov se referă la o proprietate a preşedintelui situată în centrul istoric al Sibiului.

În ultimii ani, preşedintele a închiriat parterul casei unei bănci austriece şi ar fi obţinut astfel un profit de sute de mii de euro. Iohannis s-a judecat ani de zile cu familia care susţine că a cumpărat casa de la stat, naţionalizată ulterior.

Suma care i-a revenit lui Klaus Iohannis în ultimii 14 ani, din închirierea spaţiului comercial unei mari bănci din România se ridică la 320.000 de euro, au scris în august jurnaliştii de la Rise Project.

Cookies