ȘTIRI

Kinetoterapie, masaj şi terapie ocupaţională la Centrul de Îngrijire a Persoanelor Adulte Vitan

Extinderea şi modernizarea Centrului de Îngrijire şi Asistenţă a Persoanelor Adulte Vitan va include mansardarea pavilionului B al centrului în vederea asigurării unui cadru adecvat de găzduire şi îngrijire a asistaţilor, dar şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor sociale pentru aceste catgorii de persoane.

„În urma modernizării se vor oferi servicii de îngrijire şi hrană unui număr de 50 de persoane cu handicap, pe lângă cei 50 de rezidenţi deja existenţi în centru, la care se adaugă servicii de recuperare precum kinetoterapie, masaj, terapie ocupaţională, fizioterapie şi consiliere psihologică, alături de servicii medicale primare, plus consiliere şi terapie psihologică şi socială. Toate aceste servicii vor fi oferite gratuit”, a precizat pentru B365.RO directorul general al DGASPC Sector 3, Florin Vasile.

Valoarea totală a investiţiilor în extinderea şi modernizarea Centrului de Îngrijire şi Asistenţă a Persoanelor Adulte Vitan se ridică la suma de 3,595 milioane lei, cei mai mulţi bani fiind asiguraţi din fonduri europene. Proiectul urmează să fie implementat până pe data de 9 iunie 2015.

„Avem nevoie de reabilitarea unor astfel de spaţii, de eficienţă energeztică, de bani europeni. Vrem să facem tot ce înseamnă aceste clădiri să fie decente, performante inclusiv din punct de vedere energetic dar ne interesează foarte mult şi economia de bani de la bugetul local”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.

Proiectul de etindere şi modernizare a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă a Persoanelor Adulte Vitan este inclus în Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul major de intervenţie 3.2 „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale” şi are ca obiectiv diversificarea serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilităţi din Sectorul 3, precum şi creşterea calităţii serviciilor rezidenţiale, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii acestor persoane.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button