Kinder ALERT la rafturi. Un produs delicios poate fi periculos și a fost retras urgent din magazine

08 feb. 2021
2162 Afișari
Kinder ALERT la rafturi. Un produs delicios poate fi periculos și a fost retras urgent din magazine

O nouă alertă alimentară în România. De pe rafturile magazinelor a fost retras un produs alimentar, pe care îl consumă foarte mult copiii. Autoritățile au decis retragerea produsului din cauza uneori erori de etichetare.

Ce produs a fost retras de pe rafturile magazinelor

Alertă alimentară în România. Un produs pe care și copiii tăi îl consumă, a fost retras de pe rafturile magazinelor. Este vorba despre Kinder Pingui Cocos 4x30G. Erorile de etichetare au făcut ca produsul să fie retras de pe rafturile din supermarketuri. Este vorba despre lipsa ingredientului făină de grâu, de pe eticheta produsului, potrivit Huff.ro.

Anunțul făcut de ANSVA

„Vă informăm că societatea AQUILA PART PROD COM SRL a inițiat retragerea de la comercializare a produsului KINDER PINGUI COCOS 4X30G, ca urmare a unei erori de etichetare, și anume lipsa de pe eticheta produsului a ingredientului: FĂINĂ DE GRÂU”.

Unde se găsește produsul: Carrefour România. Magazinul retrage de pe piață Kinder Pingui Cocos 4x30G și recheamă de la consumatori produsul ce are următoarele date de identificare:

Datele de identificare ale produsului sunt:

  • Denumire produs: KINDER PINGUI COCOS 4X30G
  • Furnizor: AQUILA PART PROD COM SRL
  • Cod EAN: 80052326
  • Lot/DLC: L358XP-3 / 06.02.2021 ; L006RP-3 / 20.02.2021

ANSVA: Produsul nu pune viața în pericol

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a explicat că acest produs este sigur pentru consum și nu pune viața în pericol sau sănătatea consumatorului mediu.

Cu toate acestea, persoanele cu intoleranță sau sensibilitate la produse alimentare ce conțin grâu pot avea o reacție adversă.

Consumatorii care știu că au intoleranță la gluten sau recomandarea medicului de a nu consuma produse ce conțin grâu, care au cumpărat produse din lotul prezentat mai sus, sunt rugați să nu consume produsul, ci să-l distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.

Autoritățile au mai precizat: cine aduce înapoi în magazin produsul cumpărat, va primi contravaloarea acestuia în bani, fără să fie nevoie de bonul fiscal.

Cookies