Kilometrul 0 al Capitalei ar putea să fie transformat în Piațeta „Mineriadei”, conform unui proiect de hotărâre prezentat de Consiliului General al Municipiului București (CGMB).
O secțiune de peste 300 de metri pătrați din spațiul public situat în fața Teatrului Național București, ar putea fi redenumită „Piața 13-15 iunie 1990”, menționează Buletin.de București.
Secțiunea include atât monumentul dedicat lui Cristian Pațurcă, cât și kilometrul 0 al Capitalei.
Propunerea a fost înaintată de Asociația 13-15 iunie, care a venit în fața consilierilor generali cu două posibile denumiri pentru piațetă:
Unul dintre aceste nume ar putea fi atribuit secțiunii aflate pe esplanada Teatrului Național, conform Raportului de Specialitate al proiectului de hotărâre.
Propunerea a fost prezentată în contextul comemorării a 34 de ani de la represiunea din 13-15 iunie 1990, în memoria eroilor care au murit luptând pentru libertate, pluralism și democrație.
În acele zile, forțele de ordine au intervenit violent împotriva protestatarilor din Piața Universității. Această intervenție este considerată cea mai brutală și de amploare dintre toate acțiunile minerilor, conform notei de fundamentare a Asociației 13-15 iunie 1990.
Monumentul Kilometrul Zero al Capitalei este amplasat în centrul Bucureștiului, în fața Bisericii Sf. Gheorghe Nou. Acesta a fost stabilit acolo de topografii care au realizat primele hărți și planuri în perioada principatului Țărilor Române, după venirea lui Carol I.
Monumentul constă într-un bazin circular, pe o roză a vânturilor, și o sferă metalică ce poartă semnele zodiacale. De la acest punct se măsoară distanțele către granițele României.
Proiectul a fost conceput de arhitecții Horia Creangă și Ștefan Niculescu și realizat de sculptorul Constantin Baraschi în 1937.
După ce a suferit distrugeri în timpul regimului comunist, fiind dezmembrat și acoperit cu pământ, monumentul a fost restaurat și inaugurat pe 9 iunie 1998, în cadrul evenimentului Luna Bucureștilor.