Kaufland, Lidl și Carrefour, magazinele cu cei mai mulţi vizitatori

de:
01 oct. 2014
1 Afișari
Kaufland, Lidl și Carrefour, magazinele cu cei mai mulţi vizitatori

În ultima lună, Kaufland a fost vizitat de 62% dintre românii din mediul urban, Lidl de 55% dintre aceștia, iar Carrefour de un procent de 37%. Raportându-ne la magazinele către care s-au orientat pentru cumpărăturile generale necesare în gospodarie, românii optează pentru aceleași 3 magazine: Kaufland (28%), Lidl (18%) și Carrefour (13%).

„Conform studiului cantitativ Retail Meter, în coșul de cumpărături sunt întâlnite cel mai frecvent fructele și legumele (63%), pâinea (63%) și lactatele (62%). Acestea sunt urmate de dulciuri (56%) și băuturi non alcoolice (54%). Procentul românilor din mediul urban care cumpără mezeluri este de 50%, în timp ce cel al cumpărătorilor de carne proaspătă de 38%”, afirmă Ștefan Andrei, Marketing Manager Exact Cercetare și Consultanță.

Majoritatea persoanelor (75%) își fac cumpărăturile ce țin de gospodărie la intervale de 2-3 zile, aproximativ două treimi dintre respondenți (66%) realizându-le împreună cu altcineva. Când vine vorba de cumpărăturile generale, suma pe care românii o achită ajunge în medie la 162 lei.

Magazinul preferat pentru cumpărăturile generale

Atunci când aleg magazinul din care să cumpere, românii țin în primul rând cont de prețuri (66%), de calitatea produselor (62%) și de varietatea acestora (58%).

Kaufland, hipermarketul clasat pe prima poziție în topul preferințelor cumpărătorilor, câștigă teren datorită rotiseriilor situate în afara magazinelor, ale căror produse sunt percepute ca fiind gustoase și proaspete. Reducerile după anumite ore la fructe și legume sunt de asemenea apreciate, ca de altfel și eficiența caselor de marcat și verificarea gradului de satisfacție al cumpărătorilor prin intermediul casierilor.

Asa cum reiese din partea calitativa realizată în completarea studiului Retail Meter, Lidl se distinge prin produsele de origine germană, ce pot fi achiziționate doar în cadrul acestui lanț. Ele sunt percepute ca având o calitate ridicată, asemenea mărcilor consacrate, însă cu prețuri situate sub media acestora. Gamele variate de produse îi atrag pe cumpărători, la fel și reînnoirea acestora de 2 ori pe săptămână. Produsele de panificație și săptămânile cu specific internațional se bucură de asemenea de aprecieri, trezind în rândul clienților dorința de a reveni pentru a descoperi noutățile.

La rândul său, Carrefour este perceput ca fiind cel mai răspândit și popular brand. În plus, Carrefour Market și Carrefour Express vin să completeze harta extinsă a locațiilor brandului francez. Clienții apreciază în primul rând serviciul de livrare online și posibilitatea servirii mesei în cadrul hypermarketurilor. Sunt de asemenea menționate ca elemente distinctive existența mărcii proprii – Tex, gama vasta de produse electronice și raionul de vinuri bine aprovizionat.

Rezultatele Retail Meter vizează obiceiurile și comportamentul de cumpărare din magazine și au fost obținute în urma studiului cantitativ & calitativ realizat de Exact Cercetare și Consultanță în luna septembrie. Pentru componenta cantitativă, universul cercetării a fost reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, rezidente în mediul urban. Volumul eșantionului a fost de 1048 de respondenți, care au răspuns la chestionarul Exact Cercetare și Consultanță, administrat via internet. Respondenții au fost selectați din panelul Exact Cercetare și Consultanță, care conține 43.000 de respondenți. Studiul calitativ a fost realizat prin intermediul a 4 focus grupuri mixte, cu participanți cu vârste cuprinse între 18-39 de ani.

Cookies