ARHIVA B365

JW Marriott şi-a mărit cifra de afaceri pe timp de criză: 12 milioane de euro

La încheierea anului, compania se aşteapta la o cifră de afaceri de peste 104 milioane lei, ceea ce înseamnă o creştere de 6%. Principalul factor care a condus la o rată de ocupare mai mare la toate centrele de profit a fost creşterea traficului clienţilor. La The Grand Offices s-a ajuns la un grad de ocupare de peste 80%, iar la The Grand Avenue – aproape 100%. De asemenea, la hotel şi la operaţiunile de restaurante, inclusiv JW Steakhouse – care a fost deschis în primăvara acestui an – rata de dezvoltare este încurajatoare. The Grand a optimizat magazinele din galeria de lux The Grand Avenue, de la parterul clădirii, prin atragerea mai multor branduri de top din întreaga lume, că Alfred Dunhill, precum şi a unor branduri noi şi la modă, că Ermanno Scervino.

Încă de anul trecut compania a demarat o serie de investiţii, având ca obiectiv diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor clienţilor. Un program de investiţii de câteva milioane de euro este în curs de desfăşurare. Acesta a început cu renovarea cafenelei Vienna Café şi a sălii Grand Ballroom şi continuă cu renovarea sălilor de conferinţe şi a sălii Constantă Ballroom.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button