Alexandru Costandachi, cunoscut drept Justițiarul de Berceni, a fost prins în flagrant de polițiștii Secției 11 din București, după ce a încercat, ajutat de un alt bărbat, să obțină 5.000 de euro de la un tânăr, pe care cei doi îl amenințau cu publicarea unor imagini compromițătoare.
Se pare că Justițiarul l-ar fi obligat pe tânăr să șteargă anumite conversații și fotografii din telefon, filmându-l pentru a-l intimida. Apoi, victima a fost contactată de un al doilea bărbat, care i-a cerut banii în schimbul tăcerii.
Tânărul șantajat, în vârstă de 22 de ani, s-ar fi cunoscut cu o femeie pe internet și ar fi întreținut relații intime cu aceasta, care au fost filmare prin consens, potrivit primelor informații obținute de Observator.
A doua zi, femeia i-a propus tânărului să ia masa împreună, acesta fiind dus la o adresă unde nu era niciun restaurant. Acolo se afla Justițiarul de Berceni, care filma întreaga scenă. Pe numele său real, Alexandru Costandachi, i-a cerut tânărului să șteargă filmările pe care le făcuse cu tânăra, ceea ce victima a făcut.
Următoarea zi, tânărul de 22 de ani a fost sunat de către un alt individ, de pe un alt număr, moment în care i s-au cerut 5.000 de euro pentru ca filmarea realizată de Justițiarul de Berceni să nu ajungă în mediul online. Amenințat, tânărul de 22 de ani s-a dus la Secția 11 de Poliție, unde a sesizat întreaga situație.
Întâmplarea a avut loc pe 5 februarie, la o benzinărie din zona Mihai Bravu din Sectorul 3 al Capitalei, unde victima a fost chemată să predea o parte din bani.
Polițiștii au intervenit imediat după ce suma de 200 de euro a fost primită de suspecți. Justițiarul de Berceni și amicul său au fost reținuți și conduși la audieri.
Potrivit Poliției Capitalei, cei doi bărbați, în vârstă de 34 și 36 de ani, sunt cercetați pentru șantaj. Magistrații au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Ancheta continuă pentru a stabili împrejurările în care s-au petrecut faptele.
Te-ar mai putea interesa și: