Jurnalista Iulia Marin a murit. A fost găsită în apartamentul în care locuia, din București. Urma să împlinească 33 de ani luna aceasta

Jurnalista Iulia Marin a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia. Femeia urma să împlinească 33 de ani pe 30 aprilie.

Încă nu se cunosc cauzele decesului

Trupul neînsuflețit al jurnalistei a fost găsit marți de polițiștii Secției 21 din București și proprietara apartamentului în care locuia tânăra, potrivit Libertatea.

Iulia Marin locuia singură în cartierul Militari, din Sectorul 6 al Capitalei. Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în zilele ce vor urma.

Iulia Marin a lucrat, de-a lungul timpului, la Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și, în ultimii 3 ani, la Libertatea.

Jurnalista s-a născut la Pitești și urma să împlinească 33 de ani pe 30 aprilie. Ea s-a remarcat încă din primii ani de presă, prin faptul că scria simplu și frumos.

Iulia Marin suferea de depresie și scria deseori pe pagina ei de Facebook, precum și pe blogul ei despre această boală.

„Am ajuns în punctul în care mi-e rușine să mai vorbesc despre depresie”

În ultima sa postare de pe pagina de Facebook, jurnalista a vorbit deschis despre boala de care suferea. A descris cum se simțea și a spus că rareori mai avea zile bune. Tânăra lua pastile pentru a încerca să își țină stările sub control și pentru a se simți mai bine.

Postarea ei suna astfel:

Număr, uneori, pe degete zilele ”bune”. Zilele in care ma simt bine, lucrez bine, sunt bine. Pe site-urile pe care le citesc, forumuri cu privire la tot felul de pastile, oamenii scriu: “Nu renuntati, veți găsi antidepresivul potrivit”.

E greu și sa nu renunți. Al cincilea – sau al șaselea? – antidepresiv in mai puțin de patru ani vine la pachet cu speranțe noi și, pana acum, zero efecte adverse.

Dar stau și ma întreb daca nu cumva ma pregătesc pentru o noua dezamagire, vreun efect placebo, cine mai știe?

Stau și ma gândesc ce bizar e ca viața mea toată depinde de câteva zeci de miligrame dintr-o substanța de care abia am auzit. Și, când zic ca viața mea toată, nu e nicio exagerare.

Am ajuns in punctul in care îmi e rusine sa mai vorbesc despre depresie sau sa o invoc, in punctul in care nu mai înțeleg ce e in neregula de nu mai pot funcționa. “Ca înainte”, îmi șoptește creierul meu. Sau măcar ca intr-o zi oarecare, dintr-un trecut care se tot îndepărtează.

Am ajuns sa urăsc însuși termenul de “depresie”. Îl reneg adesea, ma mint singura, ascult muzica, fac orice ca sa schimb aceasta stare. Și ea nu se schimba decât foarte rar.

“Nu renuntati, antidepresivul asta mi-a schimbat viața”, a scris cineva despre substanța pe care o iau acum, de cateva zile.

Aștept, aștept de patru ani sa am din nou pasiune pentru ceva. Sa nu simt greutate, orice as face. O greutate atat de dificil de descris in cuvinte.

“Îți va plăcea pastila asta, ajuta și la concentrare, e și pe anxietate”, mi-a spus medicul meu.

Îmi doresc sa imi placa. Sa ma ”ajute”. Sa ma trezesc zambind, ca “înainte”. Sa pun putina pasiune in ce fac, măcar putina. Măcar din când in când, sa nu ma mai ascund in spatele unei stări care nu vrea sa plece.

Nu vrea, și pace.

“Nu renuntati, pastila asta mi-a redat plăcerea de a trai”.

Citesc toate forumurile, in timpul meu liber, și vreau sa le cred. Sa cred ca exista din nou plăcere, fie si dintr-o pastila.

Dar, la naiba cu toate astea, azi a fost o zi buna, placebo sau nu.” a scris Iulia Marin pe pagina ei de Facebook