Urmează un weekend prelungit pentru bugetari de Sfânta Maria, între 15 și 18 august, iar oamenii deja și-au făcut planuri pentru minivacanță. Acest lucru se vede mai ales pe A2 – Autostrada Soarelui, pe sensul spre Constanța. Numai în această dimineață au avut loc cel puțin patru accidente, iar ziua este lungă.
Bucureștenii și nu numai trebuie să se înarmeze cu multă răbdare dacă și-au planificat să-și înceapă săptămâna cu o vacanță pe litoralul românesc.
De exemplu, în această dimineață au avut loc două accidente pe sensul spre Constanța, așa cum a transmis Info Trafic România, care au afectat circulația pe A2:
La ora 8:33, un șofer anunța, pe grupul de Facebook „Info Trafic A2 și Constanța” că un alt eveniment de circulație a avut loc la kilometrul 40.
Accident A2 km 40.
Un alt conducător auto informa ceilalți șoferi cu privire la un accident ce a avut loc la kilometrul 187, pe sensul spre Constanța, în care patru autoturisme au fost implicate.
Accident km 187 sens Cta 4 auto implicate.
La ora 11:50, un alt șofer anunța că la kilometrul 184, tot pe sensul spre Constanța, traficul este îngreunat și „se stă pe loc”.
Km 184 spre Constanța. Se stă pe loc.
La kilometrul 182, după Podul de la Cernavodă, un șofer transmite că se circulă foarte greu (ora 12:33).
Km 182 sensul spre Constanța, după podul de la Cernavodă se circulă foarte greu în coloană, pe Waze arată cel puțin câțiva km. Probabil accident în față.
Altcineva vine cu un mesaj liniștitor:
După km 190, deși aglomerat, se circulă decent.
Având în vedere că ziua de 15 august este liberă pentru toți bugetarii, dar și 16 august, așa cum a stabilit Guvernul prin HG 1.307/2023, cel mai probabil toată săptămâna traficul pe A2 va fi infernal la orele de vârf.
Te-ar mai putea interesa și: