Jurnal culinar de concediu în Halkidiki, unde zilele astea a fost chiar mai răcoare decât la București (plus, desigur, întoarcerea pe la Podul Giurgiu-Ruse)

În mod nu foarte nimerit, Podul Giurgiu – Ruse, cel care face legătura între România și Bulgaria, este denumit și Podul Prieteniei, deși numai urale de prietenie nu s-au auzit la trecerile făcute pe construcția peste Dunăre vara asta.

După ce s-a făcut trecerea dinspre români spre bulgari (rezumatul aici), cu dramă emoțională și stres, s-a reușit într-un final ajungerea la destinație – via cca 200km de drum cu câte o bandă pe sens în Bulgaria, apoi pe o porțiune generoasă de autostradă din apropiere de Sofia până la vama Kulata, iar ulterior pe drumurile foarte bune ale grecilor.

Halkidiki, dragostea bucureștenilor

Halkidiki e bucata aceea de Grecia mai din partea de sus, care pe hartă arată ca o caracatiță din desene animate cu doar trei tentacule (le vom numi T1, T2, T3). Pe T3, cel mai din Est, se află Muntele Athos.

T1 este brațul Kassandra, iar T2 este brațul Sithonia. La o primă impresie, T2 diferă de T1 printr-o vegetație mai înaltă, abundentă, întinsă, de conifere înalte și pitice, boscheți mediteraneeni verzi, cu plaje mai mari, sălbatice, golfuri imense cu stânci abrupte și nu numai. Amândouă superbe, amândouă favorite ale românilor în general și ale bucureștenilor în particular. În total, cu puțină ambiție, noroc la pod, și opriri care să însumeze nu mai mult de 1-2 ore, poți ajunge de acasă din București până la cazare în Halkidiki în 11-12 ore.

Cum abordezi situația, în special cea culinară, o dată ajuns în Halkidiki?

1 Observi că doar câteva mașini sunt de Grecia, apoi preponderent din România, Bulgaria și Serbia. La restaurante, limba română e de cele mai multe ori prezentă în meniu. Când te așezi la masă, șansele ca mesenii de lângă tine să fie români sunt MAXIME. Abține-te din a face ce a făcut o prietenă și a spune cu voce tare ‘uită-te la tipa aia săraca, nu moare de cald la prânz în blugi? Adică sunt frumoși blugii, dar nu transpiră, așa, nu știu…?’ fiindcă o să se întoarcă să îți răspundă ‘nu, tu n-ai altă treabă?’, apoi îți va cere o brichetă, fiindcă așa sunt românii, împăciuitori.

Descoperi că, de asemenea, serile sunt chiar răcoroase în perioada asta în Halkidiki. La un moment dat ți se face chiar puțin frig (!). Te gândești că, pesemne, tipa cu blugii de la prânz îi păstra pentru seara.

2 Descoperi că nu trebuie să vinzi ceva din casă pentru a mânca bine în concediul în Halkidiki. Sigur că există restaurante scumpe, dar cu puțin research prealabil și puțină răbdare, majoritatea zilelor ți le poți petrece chiar mai ieftin decât la București. În ziua în care am descoperit Gyros-ul de la Lap Grillhouse din satul Loutra, pe brațul Kassandra, la doar 5 euro (!!), cu o carne perfect făcută, rumenită, suculentă, și cartofi prăjiți homemade minunați, cu sos de tzatziki extra, doar asta (și nectarine) am mâncat trei zile.

3 Îți rezervi, totuși, timp pentru o masă grecească așa cum trebuie. Regula nescrisă care îți indică de obicei care sunt capcanele turistice cu mâncare proastă (respectiv – terasă generoasă cu vad, cu vedere la mare/port, într-o zonă de faleză intens circulată, printre magazinașe), nu se aplică mereu aici.

Uneori ai surpriza ca și în locurile turistice, intens frecventate, să fie mâncarea bună. Una dintre cele mai bune mese din Halkidiki a fost la Panos Seafood Restaurant, pe brațul Sithonia. Deși nu e într-un oraș aglomerat (ai de mers 15 minute cu mașina din Neos Marmaras), locul e absolut plin în fiecare seară. Nu ai loc să arunci un ac și abia reușești să parchezi. Dar experiența merită din plin, de la creveții în sos de unt cu usturoi, sardinele la grătar, salata de Kritamo (Denumită poetic în meniu ‘grass from where the waves break’ – este ‘Samphire’ din UK) plus cel mai bun bouyourdi din această vacanță.

Ce e de mâncat înainte de Podul Giurgiu – Ruse?

O săptămână de gyros mai târziu, e timpul pentru întoarcere. Dacă vă mai țin nervii după drum și vi s-a făcut foame, faceți o oprire la restaurantul Happy Bar & Grill din Ruse, locul unde mergeau bucureștenii să mănânce sushi de pe vremea când nu existau multe variante în oraș. După un platou de rulouri și de nigiri, altfel o să vă țină nervii să traversați înapoi Podul Prieteniei.

Pe care, cu puțin noroc, îl veți trece fluierând – sensul BG-RO este mult mai liber. Noi am trecut în timpul săptămânii și, în ciuda numeroaselor tiruri, am trecut Podul Ruse – Giurgiu fără așteptare la semaforul de pe pod.

Vacanță frumoasă și caracatițe nenumărate să avem în continuare!