ARHIVA B365

Jumătate din alegători figurează că au semnat pentru candidaţi. BEC verifică ”la ochi”- Mediafax

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: Astfel, din cei aproximativ 18.313.700 de cetăţeni cu drept de vot care sunt aşteptaţi la urne în 2 şi 16 noiembrie, un număr de 7.021.660 figurează că au semnat listele de susţinători depuse la BEC de candidaţi, aşa cum cere legea electorală.

Potrivit declaraţiilor date pe propria răspundere de reprezentanţii partidelor sau de candidaţii independenţi, cele mai multe semnături au fost strânse de Klaus Iohannis (2.210.000), urmat de Victor Ponta (2.195.357) şi, la mare distanţă, de Elena Udrea (381.902), Teodor Meleşcanu (364.840) şi Monica Macovei (328.745).

Lista candidaţilor, în ordinea numărului de semnături strânse de la susţinători, continuă cu Călin Popescu Tăriceanu (279.160), Kelemen Hunor (265.670), William Brînză (253.858), Gheorghe Funar (239.606), Dan Diaconescu (237.230), Constantin Rotaru (235.268), Corneliu Vadim Tudor (226.815), Szilagyi Zsolt (217.369) şi Mircea Amariţei (215.840).

Întrebat de MEDIAFAX cum pot verifica listele cu semnături ale susţinătorilor membrii BEC în numai 48 de ore de la depunere până la înregistrea candidaturilor, purtătorul de cuvând al BEC, Marian Muhuleţ, a declarat că sunt verificate doar condiţiile de formă, şi nu cele de fond.

„Se porneşte de la prezumţia că acel candidat care a venit şi a depus semnăturile este de bună credinţă. Listele de susţinători trebuie să fie însoţite de un opis centralizator, semnat şi datat olograf de către persoana desemnată în acest sens de conducerea partidului sau alianţei care a făcut propunerea de candidatură sau, după caz, de candidatul independent. La momentul primirii, se ia filă cu filă, se verifică dosarul de candidatură, se uită toată lumea peste paginile din dosarele cu semnături, se verifică toate condiţiile de formă”, a afirmat Muhuleţ.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button