Cu 500.000 de euro a fost penalizată firma care nu s-a ocupat de repararea sistemului de aer condiționat din Aeroportul Otopeni, au anunțat reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).
Între timp, au fost instalate șase noi echipamente suplimentare pentru rezolvarea situației apărute în urma avariei produse la sistemul de climatizare din zona de îmbarcare a aerogării „Plecări”.
Firma care se ocupă de mentenanța sistemului de aer condiționat din Aeroportul Otopeni a fost penalizată în total, până în prezent, cu suma de 2.389.403 lei, din care 375.240 lei pentru probleme legate de climatizare, la care se adaugă 0,15% pe zi din abonament pentru neconformități ale temperaturilor, au precizat, printr-un comunicat transmis de Agerpres, reprezentanții CNAB.
Miercuri, 26 iunie, compania anunța că sistemul de climatizare al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” a fost afectat de o avarie, în special în zona de îmbarcare.
Ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă, sistemul de climatizare al aeroportului Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă. A fost afectată în special zona de îmbarcare (Finger). CN Aeroporturi București a luat măsurile care se impun atât pentru remedierea avariei, cât și pentru suplimentarea cu noi echipamente, ce vor fi instalate provizoriu în cel mai scurt timp. În acest moment, sunt în curs de reamenajare și spațiile comerciale, care vor fi dotate cu sisteme de climatizare proprii.
Pentru a rezolva această problemă, în Aeroportul Otopeni au fost puse în funcțiune șase noi echipamente suplimentare de aer condiționat. Potrivit CNAB, puterea suplimentară asigurată de noile aparate este de 2.270 KW.
(…) au fost puse în funcțiune cinci noi echipamente suplimentare de aer condiționat, care să rezolve situația apărută în urma avariei produse la sistemul din zona de îmbarcare a aerogării Plecări. În plus, un alt echipament de mare capacitate urmează să fie pus în funcțiune în cursul zilei de astăzi, 4 iulie. În total, puterea suplimentară asigurată de cele șase noi echipamente este de 2.270 K.
CNAB a mai precizat că sunt în curs de evaluare ofertele pentru lucrările de modernizare a terminalelor de pasageri, care vor include și modernizarea sistemului de climatizare, iar procedura de licitație este estimată a fi gata luna aceasta.
Comisarii ANPC au amendat cu suma de 10.000 de lei CNAB și au cerut remedierea problemei în privința aerului condiționat în 48 de ore. Temperatura ajungea la 31 de grade în zonele terminalelor Plecări și Sosiri, scrie News.ro.
Reprezentanții ANPC au explicat următoarele:
În urma apariției în spațiul public a unor informații care semnalau defecțiuni la sistemul de ventilație din Aeroportul Internațional Henri Coandă și a temperaturilor caniculare din aceste zile, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat un control operativ la acest obiectiv gestionat de Compania Națională de Aeroporturi București.
Verificările au confirmat existența unei temperaturi ambientale peste limita normală, respectiv între 24-31 grade Celsius în zonele terminalelor Plecări și Sosiri, precum și în saloanele din zona internațională Schengen și non-Schengen.
Te-ar mai putea interesa și: