ȘTIRI

Judecătoarea Cîrstoiu ar fi eliberat din închisoare traficanţi şi asasini

Printre cele mai controversate decizii ale sale se numără cea prin care a stabilit întreruperea executării pedepsei pentru o avocată care a produs un prejudiciu de 3,5 milioane de euro înşelând mai multe persoane, informează Rtv.net.

Tot ea a stabilit achitarea şefului Fiscului din Bihor, acuzat de trafic de influenţă, dar şi eliberarea unui traficant de droguri care a vrut să treacă graniţa cu peste 100 de kilograme de heroină.

Veronica Cârstoiu a făcut şi opinie separată faţă de colegii săi şi a cerut eliberarea unui basarabean acuzat de trei asasinate la comandă.

Conform România Tv, judecătoarea făcea semne pentru a-i asigura pe cei de la care a primit banii că totul este în regulă: dacă îşi aranja părul cu ambele mâini, însemna că a fost aranjat.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul acesteia au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate vineri seară de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul sumelor totalizând peste un milion de euro pentru soluţii favorabile în procese.

Hotărârea Curţii de Apel nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

Magistratul s-a prezentat, vineri după-amiază, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde procurorii i-au adus la cunoştinţă învinuirile.

Cîrstoiu a venit la DNA în jurul orei 17.45, cu un taxi şi însoţită de un avocat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button