Joi începe cel mai mare târg de pescuit din România – Expo Aventuri la pescuit și vânătoare

de:
11 mart. 2014
2 Afișari
Joi începe cel mai mare târg de pescuit din România - Expo Aventuri la pescuit și vânătoare

Cel mai mare târg de pescuit și vânătoare din România, Expo Aventuri la pescuit și vânătoare, își deschide porțile joia aceasta, pe 13 martie. Timp de 4 zile, în Piața Constituției din București, chiar în fața Casei Poporului, se reunesc cei mai importanți producători și importatori de echipament de pescuit sportiv și cei mai pasionați pescari.

Animații, distracție, demonstrații realizate de pescari premiați în campionate naționale și internaționale în piscine special amenajate şi tombole cu premii vă așteaptă la Expo Aventuri la pescuit și vânătoare / Expo pescuit pur și simplu, evenimentul care deschide sezonul de pescuit.

Evenimentul, aflat la cea de-a treisprezecea ediție, reunește într-un singur loc pe cei mai mari importatori și producători, dar și cele mai mari magazine cu echipament de profil. Și această ediție a târgului aduce sute de mii de modele de scule și accesorii pentru împătimiții de pescuit și vânătoare, sute de mărci și produse prezentate în premieră. Nu vor lipsi, desigur, ofertele promoționale.

Evenimentul, cel mai mare din țara în categoria sa, are loc în Piața Constituției, București, chiar în fața Casei Poporului, în perioada 13 – 16 martie. Programul de vizitare este între orele 10 și 18, iar prețul biletului este de 10 lei, printre puținele lucruri care și-au păstrat prețul și valoarea din 2009. Copiii sub 12 ani au acces gratuit.

La fel ca la fiecare ediție, vizitiatorii au ocazia să participe la tombola târgului, unde pot câștiga scule, accesorii de pescuit și momeli.

Evenimentul este organizat de revista Pescuit pur și simplu (fosta Aventuri la pescuit), revista numărul 1 de pescuit din România.

Lista completă a expozanților și a brandurilor expuse o găsiți pe www.obiectiv.info

Cookies