ARHIVA B365

Joe Biden vine la Bucureşti să discute despre Ucraina şi despre corupţie

Vizita lui Joe Biden este cea mai importantă a unui oficial american în România în ultimii 5 ani, când tot vicepreşedintele SUA a venit la Bucureşti, în octombrie 2009. Casa Albă a anunţat că Joe Biden, care vine împreună cu soţia sa, Jill Biden, va avea întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta. Totodată, Biden se va adresa reprezentanţilor societăţii civile şi se va întâlni cu soldaţi români şi americani, scrie Mediafax. 

În cele două zile ale vizitei, circulaţia rutieră se va desfăşura în condiţii normale în Bucureşti şi nu vor fi dispuse restricţii majore de trafic. Poliţia Rutieră va asigura măsuri de fluidizare a traficului rutier şi solicită conducătorilor de autovehicule să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri, să folosească autovehiculele personale cât mai puţin pentru a evita blocajele în trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun, să nu oprească şi să nu staţioneze decât în locurile special amenajate, să îşi păstreze calmul, să nu blocheze intersecţiile şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, precizează sursa citată.

„Autorităţile implicate au în vedere ca măsurile de securitate instituite să nu afecteze buna desfăşurare a activităţilor cotidiene ale locuitorilor din Capitală. De asemenea, contează pe sprijinul cetăţenilor şi mulţumesc acestora pentru înţelegerea acordată cu privire la acest eveniment important pentru România”, se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Gabriel Oprea, să se asigure că vizita vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, se va desfăşura în condiţii de siguranţă maximă.

Corupţia, eternul subiect pe agenda întrevederilor româno-american Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Biden va discuta în România şi în Cipru (22-23 mai) despre nevoia intensificării legăturilor economice, întărirea instituţiilor democratice în regiune şi despre securitatea energetică a Europei.

La Bucureşti, oficialul american va reitera angajamentul SUA faţă de apărarea colectivă a NATO şi va transmite apreciarea Washingtonului faţă de contribuţia României la securitatea globală şi regională. Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a explicat pentru MEDIAFAX că Joe Biden va aborda şi problema luptei împotriva corupţiei.

România a făcut progrese imense în combaterea corupţiei, după cum s-a văzut în ultima perioadă, şi este important ca momentul acesta „să nu se piardă”, a afirmat Butcher, precizând că vicepreşedintele american va veni la Bucureşti şi pentru a insista pe acest subiect.

„Un alt motiv al vizitei este de a încuraja România să se concentreze pe eforturile de combatere a corupţiei, de a avea instituţii independente puternice şi un bun mediu de afaceri. Vrem să reflectăm faptul că România a făcut progrese imense şi, de fapt, a ajuns un model pentru ţările din regiune în ce priveşte lupta împotriva corupţiei, după cum am văzut în ultima perioadă. Este important ca momentul acesta să nu se piardă, iar eforturile de combatere a corupţiei să continue”, a declarat Duane Butcher.

Vizita lui Joe Biden a fost precedată, anul acesta, de cele ale adjunctului secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, adjunctului asistent al secretarului de stat Hoyt Yee şi directorului adjunct al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Avril Haines.

Vizita va fi succedată de cea a secretarului apărării, Chuck Hagel. Pe de altă parte, şi anul acesta preşedintele Barack Obama va ocoli România. Liderul de la Casa Albă va face, în iunie, un turneu european, care include şi Polonia, ţară pe care a mai vizitat-o şi în 2011. Şi nu se poate spune că cei doi şi-au împărţit vizitele pentru a-i mulţumi pe cei mai pro-americani aliaţi din regiune, întrucât Joe Biden a fost şi el în Polonia, atât în 2009, cât şi în martie anul acesta. De partea cealaltă, Traian Băsescu a vizitat Casa Albă în 2011, cu ocazia semnării Declaraţiei comune privind Parteneriatul Strategic, prilej cu care s-a întâlnit cu Barack Obama şi cu Joe Biden.

Anul trecut, în cadrul unui turneu american, premierul Victor Ponta a fost primit la Casa Albă de vicepreşedintele SUA.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button