Joe Biden: Corupția reprezintă un cancer. DNA și-a stabilit independența

de:
21 mai 2014
3 Afișari
Joe Biden: Corupția reprezintă un cancer. DNA și-a stabilit independența

Iată discursul ținut de Joe Biden în finalul vizitei sale la București, conform Hotnews: Principalele declaratii ale vicepresedintelui american
Va multumesc, multumesc dl premier, a fost o placere sa putem petrece timp impreuna, ministrului Justitiei, presedintelui Camerei.
Este un moment foarte important in relatiile bilaterale.
Ne dam seama ca exista diferente politice, dar un lucru care leaga toti romanii e faptul ca toti sunt in favoarea democratiei, intr-un stat de drept.
Multumesc societatii civile pentru ca incearca sa creeze o societate cu demnitate.
Ne asteptam deci nu numai din partea poporului roman, ci si a celui european si american ca natiiile care fac parte din NATO si UE impartasesc valori comune, baza acestei aliante vestice.
Valoarea cea mai importanta este o societate transparenta, libera, unde coruptia e considerata un dusman, guvernul e echitabil si cinstit si oamenii pot reusi indiferent de pozitie si sunt tratati cu demnitate.
Cand am venit aici acum 5 ani, istoria libertatii societatii dumneavoastra reprezenta unul dintre cele mai mari succese din viata contemporana.
Sunt uluit in fata acestui curaj moral si fizic al romanilor care au riscat totul pentru a putea construi aceasta societate libera.
Trupele americane sunt onorate sa poate fi alaturi de cele romane in Afganistan si alte teatre de lupta.
Romania, in cadrul Art. 5, si-a facut o datorie sacra in ochii presedintelui Obama si in ai mei.
Asa cum a spus presedintele Obama, natiunile din NATO nu sunt niciodata singure, ne ajutam si ne protejam unii pe altii.
Noi nu spunem ce poate face America pentru Romania, ci ce putem face impreuna.
Romania a facut o calatorie foarte importanta de la o tara captiva devenind acum un aliat NATO, in decurs de o singura generatie.
Pentru tineri, unul dintre parintii fondatori ai SUA a spus ca o generatie care porneste o revolutie foarte rar o vede terminata.
Rolul dumneavoastra este sa terminati aceasta revolutie si cand veti reusi asta generatia copiilor dumneavoastra va va fi foarte indatorata.
Pentru orice democratie tanara, cel mai greu si important e sa ingroape marturia coruptiei si tiraniei din trecut, sa poata crea institutii care respecta statul de drept. Depinde de alegerile pe care fiecare tara le face.
In secolul al XXI-lea, cetatenii trebuie sa stie ca vocile lor trebuie sa fie auzite pentru ca institutiile lor sunt transparente, lucrurile sunt rezolvate echitabil si just in tribunale, unde firmele nu trebuie sa isi faca griji ca trebuie sa dea mita.
Coruptia costa UE 160 miliarde euro in fiecare an, 1% din PIB UE.
Coruptia reprezinta un cancer care reduce instinctul de inovare si creativitate. Bugetele nationale din ce in ce mai limitate restrang investitiile nationale, limiteaza talentul unei generatii si indeparteaza investitiile.
Coruptia este doar o alta forma de tiranie, un pericol prezent nu doar pentru economie, ci si pentru securitatea natioanala.
Exista tari care exploateaza coruptia pentru a putea exercita influente nefaste si sa submineze independenta tarilor inconjuratoare.
Coruptia a devenit un element de politica externa pentru unele tari.
Nu numai securitatea politica, ci si fizica e compromisa.
Am vazut asta de curand in Ucraina, 15 ani de coruptie au subminat sistemul de institutii militari, capacitatea tarii de a se apara.
Lupta anticoruptie nu reprezinta doar guvernanta buna, ci si posibilitatea de autoaparare, care garanteaza suveranitatea nationala.
Multi dintre dumneavoastra ati luptat pentru eliminarea coruptiei, si va aplaud pentru asta, Romania a avut realizari semnificative.
DNA si-a stabilit independenta, a trimis o mie de cazuri in fata justitiei anul trecuti, ANI peste 6000 de cazuri de incompatibilitate. Sunt lucruri care mai trebuie facute.
Nu e de mirare ca institutiile dumneavoastra anticorupotie sunt cotate ca fiind cele mai de incredere pentru Romania.
Ati ales un presedinte al Curtii Supreme care sa apere independenta judecatorilor, sa vorbeasca in fata puterii.
Coruptia e o problema grea si complexa in orice tara, dar poate fi rezolvata.
Va indemn ferm sa faceti pasi inainte, cereti institutiilor judiciare sa fie libere de influenta politica, sa insistati ca nimeni nu e deasupra legii.
Unii ar putea spune nca aceasta concentrare asupra legii e o inventie straina, dar stiti bine ca nu e adevarat.
Recent am auzit o poveste a lui Cuza care, deghizat ca taran, s-a dus la piata si a pretins ca cumpara lapte e la un negustor care ii pacalea pe clienti, folosind doua masuri diferite.
Este o parabola care spune de fapt cum se gandesc investitorii de azi despre piata, ei vor sa faca afaceri acolo unde sunt tratati echitabil. Niciun conducator nu poate face asta singur.
M-am preocupat de aceasta problema in intreaga lume, am invatat ca trebuie sa fie judecatori fara frica, politisti curajosi, procurori care lucreaza 14 ore pe zi si care ignora intimidarile.
Trebuie ca liderii din comunitatea de afaceri sa lupte impotriva coruptiei.
E nevoie de poltiicieni care sa inteleaga ca guvernul exista sa serveasca oamenii nu invers, si e nevoie de o presa independenta, care nu depinde de nimeni.
Mai presus de orice trebuie o implicare activa a fiecarui cetatean. Societatea civila e de fapt esenta democratiei.
Ne bazam pe societatea civila sa scoata la iveala nedreptatea, sa dea voce minoritatilor si grupurilor marginalizate, sa tina puterea sub control.
Aici, in sala Unirii, ne asteptam de la dumneavoastra sa promovati demnitatea, drepturile fundamentale ale femeilor roma, evreilor, LGBT.
Traim timpuri speciale pentru Europa centrala si de est, iar societatea civila trebuie sa fie vigilenta.
Democratia nu e o destinatie, ci drumul pe care mergem. Atat timp cat mergeti pe acest drum, nu veti fi singuri, veti avea SUA si natiunile libere alaturi de dumneavoastra.
Guvernele trebuie sa fie puternice si sa lupte impotriva coruptiei.
Guvernul dumneavoastra face un progres deosebit, poporul Romaniei e in progres.
Nu pot sa imi imaginez o Europa completa, libera, fara o Romanie puternica si independenta.
Nu e numai in interesul dumneavoastra si al Rmaniei sa va ocupati de aceste probleme.
Cu cat sunteti mai puternici cu atat sunteti mai independenti.
Nu e ceea ce poate face America pentru dumneavoastra ci ce putem face cu totii impreuna.
Sa binecuvanteze Dumnezeu Romania si America si sa protejeze Dumnezeu trupele americane si romane care stau alaturi in Afganistan

Cookies