Jeg cu plasmă, computer şi parabolică: cerşetori evacuaţi din vila Institutului TBC

de:
07 apr. 2011
1 Afișari
Jeg cu plasmă, computer şi parabolică: cerşetori evacuaţi din vila Institutului TBC

Echipajele Poliţiei Locale Sector 2, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au descins joi dimineaţă la ora şase la una dintre clădirile ce aparţine Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta unde autorităţile aveau informaţii că imobilul ar fi fost ocupat abuziv de 40 de persoane. Ajunşi la faţa locului, pe Şos. Fabrica de Glucoză nr.4-6, surpriza reprezentanţilor administraţiei locale a fost cu atât mai mare cu cât în clădire au fost găsite de două ori mai multe persoane, respectiv 34 de adulţi şi 48 de copii – majoritatea de trei şi cinci ani, a căror principală activitate este cerşitul.

Adăpostiţi în patru camere şi mai multe anexe, „locatarii” locuiau în condiţii improprii, câte 10-12 persoane într-o singură cameră, fiind înconjuraţi de mizerie la tot pasul: vase nespălate, gunoaie, resturi alimentare, rufe murdare, haine aruncate pe oriunde, pături şi plapume trântite pe jos unde dormeau cei mai mici membri ai familiei. Inclusiv forţele de ordine au întâmpinat probleme la intrarea în imobil din cauza mirosului greoi, insuportabil, ce emana din dormitoare.

Hoţii au luat tot ce se putea dezmembra: calorifere, iale de la uşi, podele şi le-au valorificat la fier vechi. Geamurile de la ferestre au fost şi ele înlocuite cu cartoane.

Pe lângă faptul că nu toţi aveau acte, aceştia se racordaseră ilegal şi la utilităţi, furând curent de la stâlpul din stradă. Modul în care chiriaşii se încălzeau, cu reşouri improvizate, punea în pericol viaţa tuturor locatarilor, susţin autorităţile. Chiar dacă sărăcia era la ea acasă, chiriaşii susţinând că nu au bani „nici după ce să bea apă”, aceştia au avut grijă să îşi monteze fiecare propria antenă satelit pentru TV, iar unii chiar să se doteze cu calculatoare şi monitoare, despre care oamenii legii spun că ar fi fost furate.

„Fiind exasperaţi de chiriaşii clandestini, care transformaseră cartierul într-o groapă de gunoi, făceau gălăgie infernală, furau din locuinţe şi chiar îi ameninţau, vecinii au făcut plângere la primărie. În consecinţă, primarul Neculai Onţanu a dispus evacuarea de urgenţă a acestor persoane, unele având domiciliul în Braşov, Urziceni dar şi în sectoarele 1,3 şi 5 ale Capitalei”, a precizat Mariana Georgescu, directorul de relaţii publice al Primăriei Sectorului 2.

Evacuarea celor 82 de persoane, cazate ilegal în clădirea Institutului Marius Nasta, a durat mai bine de o oră întrucât unii dintre chiriaşi au ţinut neapărat să îşi ia „zestrea”. „Nu-mi trebuie nimic de aici. Las pături, las plapumă, las orice. Dar ăsta rămîne la mine că-i al meu”, a spus o femeie de aproape 40 de ani cu ceaunul de tuci în braţe. „Ia, mamă, şi căţelul cu tine, că el a fost alături de noi la bine şi la greu”, a îndemnat-o o altă chiriaşă pe fata sa.

Îmbarcaţi cu mic, cu mare în opt dube ale Poliţiei Locale Sector 2, o parte din chiriaşi au început să protesteze când au pornit motoarele maşinilor. „Daţi-ne drumul la geamuri că nu mai avem aer aici”, a ţipat una dintre femei. În replică, unul din poliţişti i-a atras atenţia că în locuinţa sa era şi mai puţin aer proaspăt.

Cele 82 de persoane, inclusiv copii în vârstă de câteva luni, au fost duse la secţia de poliţie pentru identificare, de acolo fiind preluate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). „După evaluarea medicală, mamele cu copii sub trei ani vor fi îndrumate la centrul maternal Sector 2, iar cele cu copii mai mari la adăpostul de zi. Cele care nu vor să ţină copiii pot opta pentru plasament”, a specificat Izabela Hurjui, directorul general al DGASPC Sector 2.

Potrivit şefului Poliţiei Locale Sector 2, unii dintre chiriaşi sunt „clienţi’ vechi ai oamenilor legii, care au fost amendaţi de mai multe ori pentru comercializare ilegală de tutun în zona Obor. „Au foarte multe amenzi pentru mai multe abateri, inclusiv pentru vânzare ilegală de ţigări”, a menţionat Aurel Dobrilă, directorul general al Poliţiei Locale Sector 2. Printre cei evacuaţi joi se numără şi cinci persoane date în urmărire generală pentru multiple abateri legislative.

Cum a ajuns clădirea TBC la mâna hoţilor

Clădirea în care şi-au găsit adăpost clandestin cele 82 de persoane aparţine Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta încă din anul 2003, fiind preluată cu trei ani mai devreme de la fostul Spitalul de Copii cu TBC. Autorităţile sanitare susţin că, abia un an mai târziu de la de la intrarea în posesia clădirii, au descoperit că imobilul fusese închiriat unui offshore din Cipru. „Aici a fost secţia pneumo pentru copii. La subsol era spălătoria. Din ce ştiu eu, a fost încheiat un contract de închiriere cu o firmă, pe suma de 500 de dolari pe lună, dar nu a mai fost plătit nimic de la preluarea din 2003. Nu se ştie nimic nici de acea firmă”, a comentat uitându-se lung la clădire, Florin Vişan, coordonator aprovizionare şi transport în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

După cum susţine acesta, clădirea are suprafaţa de aproape 1.200 de metri pătraţi, fiind desfăşurată pe trei niveluri – subsol, parter şi etaj, şi amplasată într-o zonă bună a Sectorului n2, în apropierea cartierului ANL ce urmează să fie construit în Şos. Fabrica de Glucoză. „Povestea e veche. Şi în 2007 au mai avut loc astfel de acţiuni de evacuare. Atunci am mai găsit totuşi un singur calorifer. De frica hoţilor am bătut uşile în piroane de 18, am sudat poarta, dar degeaba. Tot au intrat”, a adăugat Vişan.

Imobilul a fost securizat de poliţişti, reprezentanţii Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta susţinând că vor încerca să colaboreze cu autorităţile locale pentru a asigura paza şi protecţia fostei unităţi medicale, în prezent distrusă de oamenii străzii.

Primarul Neculai Onţanu a precizat că intenţionează să propună un un proiect de lege prin care imobilele abandonate de proprietari, care sunt utilizate de infractori, să fie preluate prin hotărâri de instanţe de către primării pentru a fi puse la dispoziţia persoanelor fără locuinţe.

Cookies