„JAZZY CHRISTMAS CONCERT” cu RAMONA HORVATH QUARTET

de:
14 dec. 2017
0 Afișari

Cu ocazia aniversării, în 2018, a 5 ani de activitate de la fondarea Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură, dar și după succesul înregistrat de prezentarea albumului „XS Bird” pe scena Ateneului Român (București, 10 octombrie 2015), album premiat cu titlul „Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2016) și pe scena Palatului de Béhague cu ocazia Zilei Internaționale a Jazzului (Paris, 30 aprilie 2017), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, alături de partenerii săi, dorește să prezinte prima ediție a JAZZY CHRISTMAS CONCERT, eveniment ce va avea ca invitat pe Ramona Horvath Quartet: Ramona Horvath, pian; Nicolas Rageau, contrabas; Philippe Soirat, baterie și André Villéger, saxofon. Cu aceasta ocazie pianista de jazz Ramona Horvath va interpreta piese în premiere de pe noul său albumul „LOTUS BLOSSOM” (înregistrat și produs în Franța la casa de discuri „Black & Blue”), album ce va fi lansat în Franța în luna decembrie a.c.. Concertele vor avea loc după cum urmează:

BUCUREȘTI, 20 DECEMBRIE 2017, ORA 19.00
MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI – SALA AUDITORIUM
Str. Știrbei Vodă nr. 1-3
Participarea la eveniment se face, în limita locurilor disponibile,
pe bază de confirmare la adresa: [email protected]

BRAȘOV, 21 DECEMBRIE 2017, ORA 17.00
CINEMATECA PATRIA
Bulevardul 15 Noiembrie nr. 50
INTRAREA LIBERĂ ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE.

Ramona Horvath a absolvit Conservatorul de Muzică din București ca și pianist concertist în muzică clasică, iar în prezent este unul dintre cei mai virtuoși pianiști români de jazz cu un variat repertoriu muzical. A fost eleva și partenera de scenă a Maestrului Jancy Korossy, împreuna cu care a concertat pe cele mai importante scene europene. De asemenea, a înregistrat, alături de Maestrul Korossy, discul „Dor de acasă”, album premiat cu titlul „Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2009). Ramona Horvath trăiește în Franța, unde își continuă cariera de pianist de jazz. Ramona este o prezență foarte activă pe scena de jazz pariziană, recent putând fi ascultată în festivaluri precum: Jazz sur Seine, Pianissimo, Jazz au Coeur etc.. Pianista conduce de asemenea un trio de jazz (pian, contrabas și tobe), trio care în 2015 a înregistrat și produs în Franța primul lor album „XS Bird” (Black & Blue, 2015), album ce a primit premiul pentru „Cel mai bun album de jazz al anului” în cadrul Galei Premiilor de Jazz (România, 2016). Mai multe detalii despre activitatea pianistei Ramona Horvath găsiți pe: www.ramonahorvath.com.

André Villéger – unul dintre cei mai importanți saxofoniști francezi, considerat o legendă vie a muzicii de jazz. Saxofonist de mare rafinament și inspirație, cu o paletă stilistică variată atașat însă tradiției, dublu recompensat de către Academia de Jazz Franceză, André debutează ca și clarinetist în orchestrele stil New Orleans. Inspirat de Sydney Bechet începe să cânte la saxofon sopran, apoi atras fiind de către marii tenoriști ai epocii Swing, André se lasa complet sedus de către saxofonul tenor. A colaborat cu nume mari precum: Claude Bolling, Louie Bellson, Lionel Hampton, Winton Marsalis, Michael Brecker, Quincy Jones, Ray Charles, Anachronic Jazz, Caratini Jazz Ensemble și mulți alții. André este un artist marcant, important și de necontestat în lumea muzicală de gen, de altfel unanim reconoscut de către critici, public și muzicieni.

Nicolas Rageau – contrabasist cu o activitate intensă pe scena franceză și nu numai, se formează ca și muzician în patria jazzului, la New York, oraș în care locuiește și activează timp de aproape zece ani. Un acompaniator de mare precizie, solist inspirat care la rândul său a colaborat și acompaniat mari artiști de gen: Benny Golson, Johnny Griffin, Alain Jean-Marie, Michel Grailler, Sarah Lazarus, Peter Bernstein, Grant Stewart, etc. Nicolas a participat la numeroase festivaluri de jazz: Marcias, Nice, JVC Jazz Festival, Vienne …etc.

Philippe Soirat – baterist inconturnabil al scenei franceze, un tehnician excelent și un colorist de mare finețe. Philippe are o discografie ce numără până în prezent peste 60 de discuri înregistrate, este un baterist versatil care a colaborat și acompaniat artiști de renume internațional  precum: Cedar Walton, Jacky Terrasson, Toots Thielemans, Alain Jean-Marie, Dee Dee Bridgewater, Kirk Lightsey..etc. la rândul său fiind un obișnuit al festivalurilor Marciac, Nice, Jazz sous les pommiers, Nancy Jazz Pulsation …etc.

Cookies