Jandarmii au dat sâmbătă, 30 de amenzi, în valoare de 29.950 de lei, organizatorilor manifestațiilor anti-restricții din București și mai multor persoane care au participat la protest. Senatoarea Diana Șoșoacă s-a aflat în mijlocul manifestanților.
Aproximativ 1000 de persoane au participat sâmbătă la protestele față de măsurile de combatere a pandemiei care au avut loc în București, atât în Piața Victoriei, cât și la Universitate. Protestatarii nu purtau mască de protecție și nu respectau distanțarea socială.
Autorizația pe care o aveau organizatorii era pentru a strânge la protest maximum 100 de oameni, însă numărul a fost cu mult depășit. În realitate, 1000 de persoane au participat la protestul ilegal.
„Până la momentul întocmirii acestui comunicat, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.950 de lei, atât organizatorilor, cât și unora dintre participanți. Organizatorii activităților au fost sancționați contravențional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți, nu au asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 293 din 10 martie 2021 și nu au respectat locul de desfășurare a activităților declarate”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.
Jandarmeria a mai transmis că participanții la protest au fost amendați pentru că nu au respectat măsurile individuale de protecție sanitară și a precizat că se fac în continuare verificări pentru identificarea și a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor care se impun.
La eveniment au fost prezente și senatoarea Diana Șoșoacă și fosta vedetă TV Adriana Bahmuțeanu. De asemenea, la eveniment a fost prezent și fostul primar al Sectorului 5, Daniel Florea.
Protestul față de măsurile de combatere a pandemiei din București a început în jurul orei 14:00, oamenii mobilizându-se pe rețelele de socializare. Evenimentul s-a încheiat în jurul orei 20:00.
Protestul, ilegal, s-a organizat în ziua în care în România a raportat infectări în creștere, cu record de cazuri la ATI, iar în București s-au înregistrat cele mai multe cazuri noi.