Jaf în Sectorul 3. Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din București, după ce au furat bijuterii, parfumuri, pietre prețioase și bani dintr-o locuință

02 apr. 2025
679 afișări
Jaf în Sectorul 3. Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din București, după ce au furat bijuterii, parfumuri, pietre prețioase și bani dintr-o locuință
Jaf în Sectorul 3. Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din București, după ce au furat bijuterii, parfumuri, pietre prețioase și bani dintr-o locuință | Sursa foto: Poliția Capitalei - Facebook

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din București, acuzații fiind de faptul că au sustras dintr-o locuință din Sectorul 3 al Capitalei parfumuri, bijuterii din metal galben și pietre prețioase, precum și bani. Jaful a fost comis pe baza unor informații pe care unul dintre cei doi bărbați le deținea în legătură cu situația materială a familiei prejudiciate.

Doi bărbați, reținuți, după ce au furat bijuterii, parfumuri, pietre prețioase și bani dintr-o locuință din Sectorul 3

Poliția Capitalei a transmis, miercuri, 2 aprilie, potrivit News.ro, că la sfârșitul lunii ianuarie a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la faptul că din locuința a două persoane, situată în Sectorul 3, au fost sustrase mai multe bunuri și bani.

Marți, 1 aprilie, în acest caz, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară în București și Ilfov.

Marți, 1 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 3 au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 31 ianuarie 2025, Secția 12 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, în aceeași zi, din locuința a două persoane, situată în Sectorul 3, ar fi fost sustrase mai multe parfumuri, bijuterii din metal galben și pietre prețioase, precum și aproximativ 10.000 de lei și 1.000 de euro.

Sursa citată a precizat că dosarul a fost preluat de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 3, care a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională.

Totodată, din activitățile de cercetare și de urmărire penală desfășurate în cauză, s-a stabilit că bănuitul ar fi primit detalii cu privire la situația financiară a persoanelor vătămate, de la un bărbat, în vârstă de 37 de ani, și acesta cunoscut cu preocupări de natură infracțională.

Astfel, în vederea probării activității infracționale a bănuiților, la data de 1 aprilie 2025, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Cei doi au fost audiați, ulterior fiind reținuți pentru 24 de ore.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies