Jaf în plină stradă, în Bucureşti: Un bărbat a fost jefuit de un tânăr, în staţia de tramvai

de:
01 iul. 2015
0 Afișari
Jaf în plină stradă, în Bucureşti: Un bărbat a fost jefuit de un tânăr, în staţia de tramvai

Vineri, 26 iunie a.c., poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi de către un bărbat, în vârstă de 59 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla într-o staţie de tramvai, aflată în Sectorul 6, un bărbat necunoscut i-a sustras din buzunar, prin acte de violenţă, un telefon mobil şi suma de 250 de lei, după care a fugit.

Imediat după sesizare, agenţii de siguranţă publică au procedat la efectuarea de investigaţii şi pe baza semnalmentelor reţinute de persoana vătămată a fost identificat bărbatul bănuit, cunoscut cu antecedente penale.

În data de 30 iunie a.c., bănuitul, un tânăr în vârstă de 28 de ani, a fost depistat de un poliţist aflat în timpul liber, fiind imobilizat şi condus la sediul secţiei pentru verificări.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, anunţă Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Cookies