ARHIVA B365

Jaf ca în filme: mai mulţi bărbaţi mascaţi au blocat o maşină şi au furat 200.000 de lei

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat, pentru MEDIAFAX, că fapta a avut loc pe o stradă adiacentă şoselei Giurgiului din Bucureşti.

Un autoturism de teren în care se aflau doi bărbaţi a fost blocat de două maşini Dacia Logan din care au coborât mai mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în haine negre, cu feţele acoperite de cagule.

Agresorii i-au ameninţat pe cei doi ocupanţi ai autoturismului blocat cu o armă despre care nu s-a stabilit dacă era reală sau artizanală şi au furat o borsetă în care se aflau 200.000 de lei. Banii tocmai fuseseră scoşi de la o sucursală bancară din sectorul 4 de către cele două victime, a spus Sarca.

La faţa locului s-au deplasat ofiţeri din conducerea Poliţiei Capitalei, ofiţeri de investigaţii criminale ai Poliţiei sectorului 4 şi de la Secţia 16. Aceştia fac verificări privind incidentul.

Diana Sarca a menţionat că, din primele informaţii, se pare că cele două victime comercializau fier vechi.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button