„Jack, come back!” Un bucureștean și-a parcat mașina la-ntâmplare pe strada Azurului și-a blocat mașina de gunoi

12 iul. 2024
393 afișări
„Jack, come back!” Un bucureștean și-a parcat mașina la-ntâmplare pe strada Azurului și-a blocat mașina de gunoi
„Jack, come back!” Un bucureștean și-a parcat mașina la-ntâmplare pe strada Azurului și-a blocat mașina de gunoi. Sursa foto: Facebook / Ai parcat ca un bou București

Pe strada Azurului din cartierul Militari a apărut o problemă serioasă – mașina de gunoi nu poate să intre printre blocuri pentru a colecta deșeul din pubelele colective. Asta este în mare măsura vina lui Jack și a Volkswagenului său, care a fost lăsat la perfecție pe locul unde parcarea este interzisă. Prin urmare, a blocat mașina de gunoi, și a fost postat pe grupul de Facebook „Ai parcat ca un bou București”.

„Jack” și parcarea lui deloc inspirată au blocat buna circulație pe strada Azurului din Sectorul 6 al Capitalei. Incidentul a avut loc dimineață în cartierul Militari și a făcut ca mașina de gunoi care venise să golească pubelele colective de la scările de bloc să nu aibă loc de trecut și să rămână blocată.

„Jack” și-a lăsat Volkswagenul parcat „pe nașpa” pe strada Azurului și a blocat mașina de gunoi

Incidentul a fost fotografiat și publicat pe grupul de Facebook „Ai parcat ca un bou București”, cu un titlu care face referire la numărul de înmatriculare al Volkswagenului Passat parcat neregulamentar – „JAK”, de unde autorul postării l-a poreclit „Jack” pe șoferul autoturismului.

„Azurului Nr 3…

Jack,vino și muta mașina!!!!!”, a scris Ionut C. pe grupul „Ai parcat ca un bou București”.

Dacă ne uităm mai atent în poză, putem observa cum mașina este parcată fix pe spațiul marcat cu X, chiar la finalul locurilor de parcare marcate și numerotate.

Ce amendă riscă șoferii care parchează neregulamentar

Dacă un șofer parchează neregulamentar, acesta își asumă că poate fi sancționat cu o amendă din prima clasă, respectiv 2 sau 3 puncte de amendă. În bani, această amendă înseamnă o sumă cuprinsă între 330 și 495 de lei.

Conducătorii auto pot plăti amenda pentru parcare neregulamentară online, pe site-ul ghiseul.ro, la direcţia de taxe şi impozite din fiecare oraș, fie la casieriile Trezoreriei Române.

Sursa foto: Facebook / Ai parcat ca un bou București

CITEȘTE ȘI

Cookies