Iustin Covei, fiu de judecător, condamnat la şase ani de închisoare CU EXECUTARE

de:
17 mart. 2015
14 Afișari
Iustin Covei, fiu de judecător, condamnat la şase ani de închisoare CU EXECUTARE

În acelaşi dosar, alte 17 persoane au fost condamnate pentru că au încălcat legea comerţului electronic. Un număr de 14 inculpaţi au primit pedepse cu executare, iar alţi trei, cu suspendare, potrivit antena3.ro.

Astfel, Jean-Marin Mihăilă şi Petrel Hălănei au fost condamnaţi la câte şase ani şi şase luni de închisoare, Sergiu Nicuşor Dumitriu – la şase ani de închisoare, Dan-Mihail Bârcă, Tudor Rada, Eman Vătămăniţă, Dragoş Dumitrescu, Adrian Abagiu au primit câte cinci ani de închisoare cu executare, Sorin-Costel Buruiană va executa patru ani de închisoare, Florin Dirivan Nicolae, Alin Andrei Şoşa, Ionuţ Laurenţiu Tuţă, Mihai Adrian Ţâştea, au fost condamnaţi la câte trei ani cu executare, iar Ionel Călin a primit o pedepasă de doi ani.

Pedepse cu suspendare au primit Marius Francisc Dancă, Andrei Sandu şi Ionel Marius Trâncă, ei fiind condamnaţi la câte doi ani.

Iustin Covei este fiul judecatorului Marin Covei, de la Curtea de Apel Craiova, şi nepotul procurorului Stelea Covei.

Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată, în 8 martie 2010, pe Iustin Covei – zis Pralea sau Copilul, alături de alte 17 persoane, pentru iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice.

În 2009, Jean Marin Mihăilă, în calitate de lider, împreună cu alte persoane, a constituit un grup infracţional organizat, pentru activităţii de skimming pe teritoriul Australiei şi a altor ţări. Tot în cursul anului 2009, Iustin Covei, în calitate de lider, a iniţiat constituirea unui nou grup infracţional organizat, în vederea desfăşurării unor activităţii de skimming, racolând mai multe persoane. Gruparea a acţionat pe teritoriul Iordaniei şi în Cipru.

„Inculpaţii confecţionau echipamente destinate copierii datelor de pe carduri bancare, instalându-le pe ATM-uri, în vederea copierii datelor şi filmării PIN-urilor tastate de clienţii legitimi ai băncilor. Datele cardurilor compromise erau prelucrate şi scrise pe carduri blank, utilizate în vederea efectuării retragerilor frauduloase de numerar de la ATM-uri de pe teritoriul României sau din străinătate”, potrivit DIICOT.

În cursul anului 2009, inculpaţii Ionel şi Nicuă Călin, respectiv Florin Nicolae Dirivan şi Alin-Andrei Şoşa, au constituit alte două grupuri infracţional organizate, acţionând pe teritoriul Iordaniei şi Ciprului, modul de operare fiind acelaşi.

Iustin Covei s-a aflat în arest preventiv din septembrie 2009, fiind eliberat un an mai târziu, sub control judiciar.

Cookies