Iubitul Sorinei Plăcintă, băgat de PDL în conducerea a două spitale din Bucureşti

de:
21 apr. 2011
3 Afișari
Iubitul Sorinei Plăcintă, băgat de PDL în conducerea a două spitale din Bucureşti

La Spitalul CF2, aparţinând Ministerului Transporturilor, directorul medical şi-a dat demisia, iar profesorul. Bucuraş a câştigat funcţia respectivă.

„Viorel Bucuraş este director medical din 5 aprilie 2011. Ne-am gândit la dânsul pentru că este cel mai tânăr profesor de urologie din ţară şi un tip extrovertit, iar prezenţa dânsului va duce la îmbunătăţirea seţiei de urologie. Mai mult, ne va permite un mai bun control asupra secţiei ATI (terapie intensivă), cea care presupune cel mai mare consum de resurse”, a declarat managerul spitalului CF2, Şerban Bucur.

Pe de altă parte, preşedintele CA de la Spitalul Burghele, Florina Muha, şi-a dat demisia, iar consilierii generali ai PDL au luat măsuri. Ei au propus, în 13.04.2011, ca unul dintre reprezentanţii Consiliului General în Consiliul de Administraţie al Spitalului de Urologie „Burghele” să fie Viorel Bucuraş. Preşedintele de şedinţă, Călin Murg (PDL), a susţinut candidatura lui Bucuraş. Acesta a fost votat imediat, fără a se cere alte detalii.

Cookies