CONTRIBUTORS | 27.02.2025
Iarna pare cel mai bun anotimp pentru drumuri cu STB-ul pline de învățăminte. De la idile adolescentine la probleme cu zăpada și tehnologia, ba chiar și la dileme legate de Dumnezeu, totul se
Traseele STB, deși se limitează la București și împrejurimi, au ajuns de-a dreptul internaționale. Nu mă refer la autobuzele express care duc la Aeroportul Henri Coandă, ci la cele care deservesc alte localități limitrofe. Dacă circuli cu ele, afli câte ceva despre înțelepciunea altor neamuri și chiar despre prietenia între popoare.
🚌 A devenit, deja, o obișnuință să te întâlnești cu străini în autobuzele care circulă prin Bragadiru. Srilankezi, pakistanezi, ucraineni sau filipinezi, toți par să facă parte din peisaj. În afara ucrainenilor, pe care-i vezi mai tot timpul însoțiți de copii, ceilalți par să fie în drum spre muncă sau înapoi acasă, de la serviciu. Oameni 100% de condiție modestă, cu mâini muncite și hainele nu de puține ori pătate de vopsea ori alte materiale pe care le implică jobul. Dacă-i prinzi dimineața, sunt zâmbitori și au chef de vorbă între ei. Seara sunt obosiți și nu mai consumă energie și cu conversația.
🚌 De câteva zile, însă, pe traseele preorășenești s-a înregistrat o noutate: săptămâna asta m-am intersectat cu două ture de italieni. Primii doi, prieteni (sau măcar colegi de lucru), oameni la 55+, slabi, bronzați, cu mâini musculoase, îmbrăcați în tricouri purtate îndelung și bermude care-au prins și vremuri mai bune. Câtă vreme am fost camarazi de drum, au vorbit relaxat, au râs, au strecurat câte-o înjurătură și-au bârfit niște cunoștințe comune. Nu-s chiar sigură, dare aveau accent sicilian. Pe tricoul unuia dintre ei scria „La birra non esiste, esistono le birre” („Berea nu există, există doar berile”).
Pe cel de-al treilea l-am văzut separat. Mult mai tânăr (în jur de 30 de ani), dar tot ciolănos și bronzat. Aceeași „uniformă” – tricou ponosit + bermude, la care se adăugau multiple tatuaje. Omul vorbea la telefon însuflețit. (Ca să vă faceți o idee, adăugați la debitul și-așa intimidant al italienilor o viteză în plus). Ce-i furnizase atât entuziasm?
„Am cunoscut un băiat român, e fantastic, un băiat de aur! Lucrăm împreună și mi-a zis „My friend, nu cunoști pe nimeni aici, trebuie să facem ceva!”. Și m-a dus la el acasă, mi-a prezentat familia, pe nevastă-sa și pe copii, m-au invitat la masă, iar duminica trecută m-au luat cu ei la mare! Nici cu frate-miu de-acasă nu m-am înțeles așa!”.
🚌 Înapoi spre centru, tot cu STB..
Un piciulică de vreo 3 ani stă cuminte pe scaun, lângă mama lui, și discută chestii importante:
– La male sunt valuli… Și nisip… Și pești. Și meduthe, care întheapă. Mi-e fică de meduthe!
Mama îl mângâie pe cap, îi aranjează bretonul și-l liniștește:
– Lasă, că la ștrand nu sunt meduze, o să vezi. La ștrand intri în apă fără frică, e totul în regulă.
Copilul zâmbește și se uită pe fereastră. Deodată, tresare și anunță cu un strigăt mic:
– Uite, mama, un vutul!
– Nu e vultur, e o cioară.
– Cioaă? Mie mi-e fică de cioi!
N-are de ce să-ți fie frică, nu-ți fac nimic, sunt ocupate cu altele, nu vin să-i supere pe copii.
Copilul răsuflă ușurat. Apoi completează:
– Thi, ocum, dacă mi-e fică, mă iei tu în bathe thi o să fie totu’ bine.
Nu știu dacă de la caniculă sau de la prichindel, dar s-a topit întregul autobuz.
Nota B265.ro – Mai multe Cronici STB, mai jos:
