Știri București

Istoria străzii Lipscani. De unde provine numele celui mai important drum din întregul București

Situată chiar în inima Capitalei, strada Lipscani este una dintre arterele cu cea mai bogată și îndelungată istorie din târgul Bucureștilor. Pe timpuri aici veneau cei mai vestiți și pricepuți negustori, iar în prezent găzduiește o mulțime de baruri, cafenele și restaurante, fiind una dintre cele mai atractive străzi pentru localnici și străini deopotrivă. Desigur, istoria acestor locuri este extrem de bogată, astfel că vă invităm să aflați povestea străzii Lipscani.

Nu poți să spui Centrul Vechi fără să spui Lipscani. De fapt, nu poți să spui București fără să spui Lipscani, deoarece acest cartier este cel mai vechi din întreaga Capitală. Acesta a apărut în jurul anului 1459, când Vlad Dracul al III-lea și-a stabilit scaunul aici și a ridicat Curtea Veche, ale cărei ruine pot fi văzute și astăzi.

Strada Lipscani a fost menționată prima dată acum aproape cinci secole

Ulița Lipscanilor, chiar dacă nu se numea așa la începuturi, era doar o stradă îngustă ce făcea legătura între centrul negustoresc al Bucureștiului și Podul Mogoșoaiei (denumirea veche a Căii Victoriei). În prezent, strada are o lungime impresionantă – începe în sectorul 5, de pe Splaiul Independenței, și se termină în sectorul 3, în Calea Moșilor.

Prima documentare a străzii Lipscani provinde din anul 1589, când purta numele de „Ulița Mare”. În acel an, domnitorul Mihnea Turcitul îi oferă un loc pe acest drum, lângă Curtea Domnească, lui Jipa Vel Pitar. Acesta a fost momentul care a dat startul Lipscaniului modern – aici încep să fie ridicate din ce în ce mai multe magazine și hanuri.

Sursa foto: iMAGO Romaniae

De unde provine numele de „Lipscani”

De-a lungul anilor aici s-au adunat unii dintre cei mai pricepuți meșteri din întregul București, astfel că zona a devenit una preferată a celor înstăriți. Desigur, zona se bucura de un succes impresionant, ce a depășit granițele țării, astfel că Ulița Mare era frecventată de negustori din întreaga Europă. Grecii erau printre cei mai mulți comercianți străini, însă aici își vindeau mărfurile și bulgari, evrei, nemți, sârbi sau albanezi.

Strada Lipscani și-a dobândit numele în jurul anului 1750, denumirea provenind de la o categorie de negustori, și anume „lipscanii”, care se ocupau cu vânzarea de țesături și pânze aduse tocmai din orașul german Leipzig. Denumirea acestuia în română era Lipsca, astfel că asocierea este lesne de înțeles.

Deși strada a devenit renumită în țară și în Europa pentru calitatea textilelor, aici se vindeau o mulțime de mărfuri calitative, de la bijuterii, pălării. pantofi sau cojoace până la vânzători de decorațiuni sau picturi.

Cele mai multe afaceri din zonă erau amenajate în prăvălii, care erau un soi de construcții solide, dotate cu pivnițe din cărămidă. Acestea erau de obicei de mici dimensiuni și erau poziționate spre stradă. În fundul locuinței trăia familia negustorului, în timp ce în față se aflau vitrinele mari, de sticlă. Desigur, asta nu înseamnă că pe Lipscani nu existau și câteva magazine impunătoare, întocmai celor din orașe precum Veneția sau Paris.

La început locuințele erau ridicate din bârne de stejar și erau acoperite cu șindrilă. Incendiile dese și violente ce loveau zona au făcut însă ca toate prăvăliile să fie reconstruite din cărămidă la începutul secolului XVIII.

Sursa foto: Via București

Hanurile, un element nelipsit al Lipscanilor

Desigur, unde e forfotă mare, unde se adună mulțimi mari de negustori și de clienți nu e de ajuns să le oferi doar spațiu de negoț – unde pot să bea o bere sau să mănânce? Unde pot închiria o cameră pentru a înnopta? Răspunsul la această întrebare au fost hanurile. De asemenea, vânzătorii călători ce nu își închiriau un spațiu în prăvăliile de pe Lipscani puteau să vândă în curțile hanurilor.

Printre cele mai importante hanuri ridicate pe Lipscani amintim Hanul Șerban Vodă, Hanul Zlătari sau Hanul Gabroveni.

Cel mai mare dintre hanuri era Șerban Vodă. care își deschisese porțile încă din 1686 și a fost ridicat de Șerban Cantacuzino. Aici a funcționat și prima spițerie din Capitală după decesul domnitorului, iar clădirea a găzduit în 1829 chiar și Sfatul Orășenesc, un fel de primărie din ziua de astăzi.

Clădirea a avut o poveste plină de nenorociri – a fost lovită de două incendii puternice, în 1704 și 1804, și a fost zdruncinată de cutremurele din 1802 și 1838. Din păcate, clădirea a fost lăsată în paragină, astfel că a fost demolată iar în 1885 aici a fost construită Banca Națională a României, care se află și astăzi în funcțiune.

Un alt han important a fost Hanul Zlătari, ridicat în secolul al XVIII-lea de banul Cantacuzino în jurul bisericii Zlătari. Denumirea sa provine de la meșteșugarii „zlătari”, care prelucrau argintul și aurul.

O clădire impozantă a Lipscanilor era și Hanul Gabroveni, care a fost construit în anul 1739. Aici se adunau și înnoptau negustorii bulgari din Gabrovo, care au dat atât numele hanului, cât și al străzii Gabroveni. Calitatea camerelor de aici a transformat hanul într-unul preferat și de diplomații și demnitarii străini care se perindau prin București.

Sursa foto: ARCUB

Strada Lipscani, din interbelic și până în prezent

Între timp, pe Lipscani se formase și un serios centru bancar al Bucureștiului – aici erau sediile și sucursalele a nu mai puțin de 13 bănci, atât străine cât și autohtone. Dintre acestea amintim Banca Română de Comerţ, Banca Națională a României, Banca Berliner Gesellschaft sau Banca Chrissovelloni.

Zona a continuat să crească de la an la an până la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru ca mai apoi dominația sovietică și sosirea comuniștilor să presupună naționalizarea tuturor imobilelor de pe Lipscani.

Viața negustorească nu a dispărut însă, însă s-a adaptat la cerințele vremurilor. Printre magazinele cele mai cunoscute ale perioadei comuniste amintim „Macul roșu”, „Bizonul”, „Porțelanul” sau „Trusoul”, de unde bucureștenii puteau cumpăra de toate – de la îmbrăcăminte la încălțăminte, cosmetice, produse pentru casă sau parfumuri.

Tot înainte de 1989 aici se afla „Librăria George Coșbuc”, deschisă în același loc unde în 1854 fusese deschisă una dintre primele librării din București – „Librăria Școalelor Naționale”.

Din păcate, strada Lipscani a fost uitată de autorități după 1990, precum întregul Centru Vechi, însă acest lucru s-a schimbat începând cu 2003, când a fost demarat proiectul de restaurare a zonei istorice, intitulat „Reabilitarea străzilor şi utilităţilor din Zona Pilot a Centrului Istoric Bucureşti”. Proiectul a scos la iveală o mulțime de descoperiri arheologice, care au dus la îngreunarea lucrărilor. În cele din urmă zona străzii Lipscani a redevenit atrăgătoare, deși în ziua de azi aici se află aproape în totalitate doar terase, cafenele și restaurante, astfel că prăvăliile înghesuite, cu vitrine mari, au rămas doar o amintire îndepărtată a Bucureștiului de odinioară.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button