Știri București | 22.12.2025
Arheologii continuă să scoată la iveală urmele Vechiului București la șantierul Planșeului Unirii. Specialiștii analizează bucăți rămase și scot la iveală vechea stradă Căldărari,
Lepra, denumită medicinal drept boala Hansen, este o boală cunoscută din cele mai vechi timpuri, fiind menționată până și în Biblie, și, chiar și în prezent. După mai bine de 4 decenii, pe teritoriul României au fost semnalate cazuri noi de lepră, prilej cu care ne-am îndreptat atenția spre istoria acestei boli pe meleagurile noastre, mai ales deoarece primul document care atestă existența leprei în România face referire la… două cazuri din București.
Istoria leprei este una îndelungată, fiind vorba despre o afecțiune care a afectat și mutilat generații încă din timpul civilizațiilor antice și din vremurile biblice, și deși în prezent stigma care o înconjoară este departe de cea din secolele trecute, ea stârnește și azi îngrijorare, mai ales din prisma faptului că o bună parte din Glob a trecut-o pe lista bolilor eradicate odată cu trecerea anilor. În România nu s-au mai înregistrat cazuri de lepră de mai bine de patru decenii până la finalul anului 2025, când cel puțin două cazuri confirmate au intrat în atenția autorităților.
Boala care a răvășit Europa timp de secole bune a ajuns în România în perioada modernă mai târziu decât în cazul altor state vecine. Mărturie pentru acest fapt stă primul document care atestă apariția leprei în România, act din 1816, al doctorului Caracaș, care a semnalat în București două cazuri de lepră. Potrivit acestuia, pacienții ar fi provenit din Ungaria, țară grav afectată de lepră în secolele XI dar și XVI, potrivit Adevărul.
De asemenea, o a doua zonă de proveniență în România de-a lungul istoriei pentru lepră ar fi fost Orientul Mijlociu, poarta de acces fiind navigatorii, negustorii și soldații otomani. Un lucru este cert, deși lepra modernă a fost atestată la București, lepra a fost semnalată și în Transilvania și restul regiunilor, mai ales deoarece leprozerii există în Ardeal încă din secolul al XV-lea.
Odată cu evoluția medicinei, în 1897 este realizată o leprozerie în Răchitoasa, jud. Galați, care a fost apoi mutată în Tichilești, județul Tulcea, în apropierea localității Isaceea.
Ocuparea Dobrogei de către Bulgaria s-a soldat cu distrugerea leprozeriei și mutarea ei de către autorități la Lărgeanca, Basarabia. Din 1928 însă, leprozieria a fost realizată din nou la Tichliești, localitate unde instituția a funcționat fără oprire. De-a lungul anilor au fost realizate mai multe reportaje, atât pe plan local cât și internațional, mai ales că la un moment dat în Tichilești funcționa ultima leprozerie rămasă în Europa.
Din anul 2005 însă, unitatea medicală nu mai servește doar pentru izolarea suferinzilor de lepră, la spitalul din Tichilești fiind amenajat și un cămin modern de bătrâni, dar și alte activități specifice.
Lepra, cunoscută în literatura medicală modernă sub denumirea de boala Hansen, este o afecțiune infecțioasă cronică provocată de bacteria Mycobacterium leprae, caracterizată prin evoluție lentă și prin afectarea predominantă a pielii, nervilor periferici și mucoaselor.
Boala este cunoscută de milenii, fiind menționată în surse antice din Orientul Apropiat, India și bazinul mediteranean, iar de-a lungul istoriei a fost însoțită de o puternică încărcătură simbolică și socială. În societățile tradiționale, lepra era adesea percepută ca o boală a impurității, a pedepsei divine sau a excluderii morale, ceea ce a condus la stigmatizarea severă a celor afectați și la instituționalizarea izolării lor.
Din punct de vedere clinic, lepra se manifestă prin leziuni cutanate cu pierderea sensibilității, îngroșarea nervilor periferici și, în formele netratate, prin deformări progresive ale membrelor și feței. Perioada de incubație este foarte lungă, putând varia de la câțiva ani până la câteva decenii, fapt care a îngreunat în mod semnificativ înțelegerea transmiterii bolii înainte de dezvoltarea microbiologiei moderne. Deși este o boală infecțioasă, lepra are un grad redus de contagiozitate, transmiterea realizându-se în principal prin contact prelungit și repetat, în condiții de igienă precară.
Un moment decisiv în istoria medicală a leprei îl reprezintă anul 1873, când medicul norvegian Gerhard Armauer Hansen a identificat agentul cauzal, Mycobacterium leprae, marcând una dintre primele corelații clare dintre o bacterie și o boală umană. Această descoperire a contribuit la desprinderea progresivă a leprei de explicațiile religioase sau morale și la integrarea ei în cadrul medicinei științifice. Cu toate acestea, lipsa unor tratamente eficiente până în secolul XX a menținut politica izolării bolnavilor ca principală măsură de control.
Abia în a doua jumătate a secolului XX, odată cu introducerea terapiei combinate cu antibiotice, lepra a devenit o boală tratabilă și curabilă, deși consecințele sociale și culturale ale stigmatului asociat au persistat mult timp după controlul medical al infecției.
