ARHIVA B365

Isărescu şi-a luat casă pe credit într-un complex rezidenţial de la Arcul de Triumf

Apartamentul, de 120 de metri pătraţi, are living şi două dormitoare, cu câte o baie fiecare, la care se adaugă două terase.

Locuinţa face parte din complexul rezidenţial Alia, dezvoltat tot cu finanţare de la UniCredit Ţiriac Bank.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a declarat pentru Mediafax că Isărescu a cumpărat apartamentul pentru că nu deţinea o locuinţă în Bucureşti.

„A optat pentru un credit în lei pentru ca să nu-şi asume niciun risc, întrucât împrumuturile în valută comportă anumite riscuri. Aşa cum a îndemnat şi populaţia să-şi facă credite în moneda în care este plătită, guvernatorul a optat pentru lei pentru că are venituri în lei. Asta înseamnă fără riscuri”, a afirmat Vasilescu.

Creditul este cu dobândă variabilă şi a fost contractat pentru o perioadă care să nu angajeze veniturile din pensie ale guvernatorului, a precizat Vasilescu.

Isărescu deţine împreună cu soţia o casă de locuit în suprafaţă de 260 de metri pătraţi, în comuna Gruiu, sat Siliştea Snagovului, precum şi o casă de vacanţă, de 88,8 metri pătraţi, în judeţul Vâlcea.

Potrivit declaraţiei de avere publicate de Agenţia Naţională de Integritate, şeful băncii centrale are depozite în bănci de mai multe sute de mii de lei.

În primăvara acestui an, firma Alia Inmobiliaria, dezvoltatorul complexului imobiliar din apropierea Arcului de Triumf finanţat cu 25 milioane euro de UniCredit, a intrat în procedura insolvenţei, fiind administrată de Casa de Insolvenţă Transilvania.

Citeşte şi Care este cea mai sigură bancă din România unde îşi ţin banii şefii BNR. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button