IRINA BEGU învinsă de Victoria Azarenka, în optimile TURNEULUI DE LA ROMA

de:
15 mai 2015
0 Afișari
IRINA BEGU învinsă de Victoria Azarenka, în optimile TURNEULUI DE LA ROMA

TURNEUL DE LA ROMA. Irina Begu (31 WTA) a cedat în fața fostului lider mondial (în prezent pe poziția a 29-a) după două ore și 17 minute de luptă, arată Agerpres.

Azarenka a învins-o pe Irina pentru a cincea oară din tot atâtea meciuri, după 6-3, 6-2 în 2011 în finală la Marbella, 6-1, 6-3 în 2011 în turul al doilea la Tokyo, 6-1, 3-6, 6-1 în 2012 la Jocurile Olimpice de la Londra și tot în 2012 în semifinale la Linz, cu 6-2, 6-1.

La Foro Italico, Azarenka a început cu break, a condus cu 2-0 și 3-1, dar Irina a revenit și a restabilit egalitatea, 3-3. Belarusa a reușit apoi un nou break și a încheiat setul cu 6-4. Și în manșa secundă Azarenka a început cu break, apoi a condus cu 3-1, 4-2 și 5-3, dar Begu a luptat în continuare și a reușit să întoarcă situația pe final de set, pe care și l-a adjudecat cu 7-5, după patru ghemuri consecutive. În decisiv, Begu a început cu dreptul (1-0), dar apoi nu a mai reușit nimic, pierzând setul fără drept de apel (1-6).

Irina Begu va primi un cec de 22.800 euro și 105 puncte WTA pentru evoluția de la simplu, dar și 3.640 euro și 105 puncte pentru participarea la dublu, unde s-a oprit tot în optimi.

SIMONA HALEP, numărul 2 WTA, şi ALEXANDRA DULGHERU, numărul 72 WTA, se vor înfrunta, vineri, în SFERTURILE DE FINALĂ de la TURNEUL WTA de la ROMA. Meciul reprezintă o premieră şi pentru că cele două românce nu au mai jucat niciodată una împotriva celeilalte. Meciul dintre SIMONA HALEP şi ALEXANDRA DULGHERU se va disputa VINERI, 15 MAI, de la ora 13:00.

SIMONA HALEP a învins-o joi, 14 mai, pe VENUS WILLIAMS şi s-a calificat în SFERTURI DE FINALĂ la TURNEUL WTA DE LA ROMA. Meciul SIMONA HALEP VS. VENUS WILLIAMS s-a încheiat cu SCOR 6-2; 6-1. Halep a învins-o pe sora mai mare a liderului WTA, Serena Williams, după 61 de minute. Puteţi vedea desfăşurarea LIVETEXT a partidei AICI.

 

Cookies