Ipoteză de Crăciun: Ce personaj ilustru din București ar fi asistat-o pe Fecioara Maria la naștere

Povestea omenirii e plină de nuci în pereți și, în acest sens, pe mine mă tot bântuie de ieri un gând: Nimic nu se potrivește mai bine cu Crăciunul decât imaginea domnului Corneliu Vadim Tudor având la ochi ochelarii aceia mari de soare pe care îi purta dumnealui, din când în când, la varii evenimente. Și mă puteți contrazice dacă poftiți, dar nu știu să existe, cel puțin pentru noi, românii, multe scene la fel de ofertante ca cea în care domnul Corneliu ar asista-o naștere pe Fecioara Maria. S-ar putea intra în detalii, vă dați seama. Ne-am putea da cu părerea legat de eventualele replici pe care domnul Corneliu le-ar fi folosit ca să o stimuleze pe Maria, dar nu o vom face, spre a nu-l obliga pe Mântuitor să se nască cu mâinile la urechi și cântând, întru neauzirea domnului Vadim, celebrele versuri LA LA LA LA LA LA LA. Și, cumva, mi se pare firesc ca într-un univers paralel să se întâmple lucrurile și așa, mai ales că LA LA LA LA LA LA LA început a fost Cuvântul.

Dragii mei, ceea ce ne doresc eu nouă, de acest Crăciun, dar și în restul zilelor, e să fim, pe cât putem, mai mult precum  învățăturile lui Isus, un om ca noi toți, și mai puțin precum învățăturile noastre. Cele mai de preț lucruri pe care le putem lăsa în urma noastră sunt ideile, iar Isus, care spre deosebire de mulți dintre noi a acceptat că e Fiul Lui Dumnezeu, a rămas mii de ani printre noi, pentru că a rostit sau cântat unele dintre cele mai frumoase idei care au șerpuit vreodată pe la picioarele noastre, pe pământ: Să Îl iubim pe Dumnezeu și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Până acum, la 43 de ani, nu am găsit idei mai bune. În sensul de idei mai bune diametral opuse. Tot ceea ce funcționează, cel puțin pentru mine, orbitează în jurul acestei idei de iubire necondiționată lăsată în urmă ca să ne ducă înainte, nu doar de Isus, ci de miliarde de oameni care au prețuit-o sau nu. Ea, Iubirea, nelăsându-se afectată de gândurile sau acțiunile noastre.

Suntem unde suntem și cum suntem, în aparență demni de toată judecata, în realitate așa ca să scăpăm de ea. Mai mult sau mai puțin, toți considerăm că doar noi avem dreptate, toți considerăm că știm mai bine, toți vrem ca vinovații să fie pedepsiți, toți vrem să ne demonstrăm superioritatea, toți vrem să ieșim în evidență, toți vrem să fim validați, toți, în multe dintre religiile noastre, spunem că doar Dumnezeu sau Isus pot fi buni, iar scuza noastră de a nu fi buni este incapacitatea de a fi la fel de buni ca MaiSusNumiții.

Ne doresc, nouă tuturor, ca, de acest Crăciun, să ne aducem aminte cât de buni suntem noi, oamenii, de fapt. Cât de frumos tresare sufletul în noi când vedem  sau facem o faptă bună, cât de frumos ne pune inima mâna pe interiorul pieptului atunci când vedem nenorociri prin care trec frați de-ai noștri, indiferent de poporul din care fac parte, cât de vesele sunt lacrimile de bucurie atunci când ne vedem familiile și prietenii. Toate semnele astea, pe care de multe ori le așteptăm de la Dumnezeu, sunt în noi și, indiferent de haosul aparent care e pe lumea asta, semnele astea înfloresc zilnic în miliarde de suflete, ca niște luminițe mici care pâlpâie indiferent de cât de negru pare Iadul fiecăruia dintre noi.

Pentru că nu există și nici nu va exista vreodată întuneric care să poată stinge Lumina lui Dumnezeu, pentru că nicio greșeală nu poate pângări ceva ce a făcut Dumnezeu, sufletul adică, pentru că așa cum Isus a înțeles că Iubirea necondiționată iubește tot, la fel putem și noi, chiar dacă uneori nu ne vedem capabili de treaba asta. Orice copil crede că nu poate până învață că poate. Așa că, dragi copii, fie ca fiecare clipă de aici înainte să ne învețe doar ce e Iubirea, fapt care nu se va întâmpla fiindcă l-am urat eu, ci pentru că așa e să fie pe lumea asta, o școală de reînvățat Iubirea. Crăciun Fericit, scumpoșenii superbe ce sunteți. Doamne ajută și Doamne ferește, Tatăl dă, Copilul primește. Adrian Nu Din Nazaret. Practic, în calitate de sfânt, am inițialele de la aer condiționat. Dar ce mai contează cum e aerul dacă Iubirea e necondiționată? Inima să nu fie poluată…

Și mai am o urare, în cazul specific în care ne va dispărea smerenia în fața sarmalei și vom mânca precum un animal hăituit de soarta care ne biciuiește cu destinul. Ne urez să nu ne simțim prost că vom fi mâncat ca porcii și să ne iertăm pentru asta, mai ales că, uitați, la budiști le-a murit Isusul fix din cauza mâncării. Mă rog, nu e sigur, dar scrierile descifrate până la acest moment sugerează că Buddha ar fi murit după ce a mâncat prea mult porc sau porc alterat. Na, uitați-vă și dumneavostră la istorie înainte de a vă condamna că mâncați ca un animal. Mai ales că venim din țara comunistă și nu prea aveam ce mânca acum 30 de ani. Totul se justifică. Chiar și porcăria asta minunată numită viață. Pupi pu, Adi Porcu.

Nota B365.ro – Tot Adrian Diverse și mai jos:

•  Miracolul de la Primark
•  Ultima clipă de liniște
• De ce e mai bine pentru toată lumea că Delia nu face copil