Ion Rădoi, USL: “Metroul nu ar mai circula în cazul în care angajaţii ar respecta instrucţiile de serviciu”

09 feb. 2021
23 Afișari
Ion Rădoi, USL: “Metroul nu ar mai circula în cazul în care angajaţii ar respecta instrucţiile de serviciu”

Metroul nu ar mai circula în cazul în care angajaţii ar respecta instrucţiile de serviciu, a declarat, marţi, Ion Rădoi, preşedintele "Unitatea" Sindicatul Liber din Metrou.

Ion Rădoi susține că deficitul de personal de la Metrorex este foarte mare și a semnalat, într-o conferință de presă  mai multe problem existente la metrou.

„Referitor la numărul de personal, noi avem un deficit mare. Înainte de a se da în exploatare Magistrala 5, în conformitate cu instrucţiile de serviciu, aveam un deficit de 800 de lucrători, la care trebuie să se mai adauge circa 1000 ca să poată să exploateze acolo. Şi asta nu e tot, pentru că ies continuu la pensie. (…) La ora actuală nu mai avem cu cine să facem serviciul de tură la mecanici.Dacă ar trebui să respectăm instrucţiile de serviciu, metroul n-ar mai circula, pentru că noi, în loc să avem doi oameni pe instalaţiile de siguranţă a circulaţiei, avem un om pe trei staţii”, a afirmat Ion Rădoi.

Alţi reprezentanţi ai USLM au precizat că mecanicii şi mecanicii-ajutor au 2.000 de zile de concediu restante, astfel încât o magistrală întreagă ar trebui închisă timp de o lună dacă aceste concedii ar fi acordate.

De asemenea, liderul organizaţiei sindicale a menţionat că în sistemul de metrou limita maximă admisă a noxelor este depăşită de 8 ori, ceea ce provoacă numeroase probleme de sănătate angajaţilor.

Ion Rădoi crede că M6 și dezvoltarea M5 se pot face în paralel

Pe de altă parte, acesta a apreciat că intenţia ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, de a anula construcţia Magistralei 6 de metrou pentru a dezvolta în schimb segmentul Eroilor-Pantelimon al Magistralei 5 este o greşeală, deoarece cele două proiecte se pot realiza în paralel.

Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor, a prezentat luni seară concluziile preliminare ale controlului făcut la Metrorex, acestea arătând că 10 din cei 15 membri ai comisiei care a negociat creşterile de salarii făceau parte din sindicat.

Cătălin Drulă a anunţăt că mandatul Corpului de Control a fost să verifice şi contractele pe care compania le are cu firma Sindomet Servcom SRL, deţinută de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), al cărui preşedinte este Ion Rădoi.

Cookies