ÎN BUCUREȘTI

Ion Rădoi amenință că moare dacă Metrorex scoate sindicaliștii din sediul de la Unirii :Eu nu ies decât dacă îmi dau foc, dacă mă omoară

Liderul Sindicatului Liber Metrorex, Ion Rădoi, spune că a primit luni o adresă din partea directorului companiei prin care se solicită evacuarea sediului din Piața Unirii de către sindicaliști. Acesta spune că moare dacă va fi scos din acel loc.

Ion Rădoi arată că în locul sindicaliștilor acel sediu va reveni celor de la jandarmerie şi ameninţă că nu va părăsi clădirea decât dacă va fi incediat.

Amenințarea lui Ion Rădoi

”Vineri am primit o adresă de la directorul Metrorex în care spune clar că trebuie să părăsim sediul din Piața Unirii, după 31 de ani și ne oferă în schimb un sediu la depoul Pantelimon.

Adică ei vor să ne scoată din sediul unde are toată lumea acces, unde avem sediul legal, avem act juridic în sensul acesta (…) Ei vor să dea sediul sindicatelor de la metrou către jandarmerie, iar pe noi să ne mute în Pantelimon (…) Eu din sediul ăsta nu ies decât dacă îmi dau foc, dacă mă omoară.

Ei s-ar putea să aibă o surpriză și noi să nu mai plătim chiria pentru birourile lor de la etajul 9, acolo unde se plătește o chirie de 400.000 de euro.

După ce au încercat să micșoreze salariile cu 25%, în condițiile în care au anunțat reducerea numărului de personal, atunci când noi avem deficit personal. Nu știu, dar se pare că există un interes din partea franceză, că au dat deja comandă de planuri noi la Facultatea de Arhitectură pentru a construi noi spații pe locul celor demolate.

Drulă să mai învețe niște diplomație

Eu aș transmite prin intermediul dumneavoastră ca domnul general Drulă să mai învețe și nițică diplomație, că tehnic este mai greu să mai învețe acum.

Nu știu ce au de gând, dar din datele pe care le avem vor să vândă tot ceea ce mai este de vândut în țara asta, iar acolo unde au de a face cu servicii de stat să le externalizeze.”, a spus Ion Rădoi, potrivit Stiripesurse.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button