De peste 30 de ani se văd, scriu, se spun și se aud lucruri despre Ion Iliescu, iar în cele nici 24 de ore care au trecut de când a murit cantitatea de cuvinte despre fostul președinte a devenit, deja, nemăsurabilă.
Oameni încă foarte furioși pe rolul pe care l-a jucat în istoria postdecembristă a României sunt mulți. Alții subliniază abilitatea lui politică.
Unii îl văd drept frânarul progresului capitalist din anii ’90, alții argumenteză că el e, de fapt, părintele acestuia. Unii îl văd drept lider echilibrat și deseori iscusit într-un context geopolitic nebunesc, în care lumea, așa cum fusese ea, se năruia și se se reinventa aproape simultan, pentru alții rămâne pentru totdeauna un ticălos.
Despre Ion Iliescu, s-a spus deja și se va mai spune despre toate acestea, de la „bolșevicul care a distrus tinerețea unei generații” la pro occidentalismul de netăgăduit al ultimului său mandat la Cotroceni, trecând prin rolul său crucial în odioasele Mineriade. Să nu nesocotim că Ion Iliescu a murit, la 95 de ani, fiind acuza de crime împotriva umanității.
În viața publică, prezența sa a fost mai bine de două decenii, fdominantă. Și personajul public tot așa. Dar despre viața personală, Ion Iliescu însuși. vorbit puțin spre deloc.
Cum era Ion Iliescu atunci când ajungea acasă la doamna Nina, femeia alături de care a trăit aproape 80 de ani? Ce-l amuza? Ce-l irita? ce mânca? Cum se distra? Despre toate acestea, avem doar crâmpeie, unele oferite chiar de fostul președinte.
Unul dintre cei mai cunoscuți istorici ai României ultimului secol, Dennis Deletant, își amintește câteva întâlniri-cheie pe care le-a avut cu Ion Iliescu și pe care le adună într-un text publicat pe platforma Contributors, după ce fostul președinte a murit.
Una dintre aceste amintiri cu Ion Iliescu este de la un restaurant chinezesc în Scoția, unde – spune istoricul, „timp de trei ore am chefuit”
„A fost o mare plăcere pentru mine să-l reîntâlnesc în martie 1999 la Universitatea St Andrews din Scoția unde am fost printre cei invitați de către profesorul Gavin Bowd la o conferință pe tema Franței și României. Președintele Iliescu s-a adresat publicului în plen și la sfârșitul prezentării lui mulți studenți români i-au pus întrebări legate de „misterele” încă nerezolvate în jurul Revoluției (de exemplu, cine a tras în demonstranți și la ordinul cui, dacă au existat „luptători străini”, dacă au fost implicate agenții de informații străine, de Mineriadele).
După ce a răspuns la ele, m-am apropiat de podiumul de unde a vorbit și când m-a vazut și-a întins brațele, m-a cuprins și mi-a spus, „ce bine să văd o figură cunoscută, nu vreți să luăm masa?” Și așa Profesorul Bowd ne-a invitat la un restaurant chinezesc împreună cu un profesor francez și bodyguardul președintelui. La restaurant domnul Iliescu a insistat să stau lângă el – profesorul Bowd, profesorul francez, și bodyguardul au stat la capătul celălalt al mesei – și timp de trei ore am chefuit. Mi-am permis să-l întreb pe președinte dacă se supără dacă îl rog să-mi spună câte ceva despre tinerețea lui, de perioada când a studiat la Moscova, de cariera lui în partid și de relațiile lui cu Ceaușescu. Domnul Iliescu mi-a răspuns că nu se supără de loc și a vorbit foarte deschis. A fost pentru mine o seară extrem de interesantă și instructivă.”.
Ion Iliescu a murit marți, 5 august 2025, la ora 15:55, la Spitalul SRI din București, unde a fost internat vreme de 57 de zile.