„În legătură cu acest eveniment, am un singur comentariu de făcut: iată, suntem în cea de-a cincea zi şi nu avem o luare de poziţie oficială din partea Guvernului, aşa ceva este inadmisibil. Opinia publică aşteaptă lămuriri şi îi poftesc de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea să dea aceste lămuriri, şi nu mă refer aici la partea penală a accidentului în care, din nefericire, a murit un poliţist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică şi la lămuriri de ordin general”, a declarat şeful statului.
De asemenea, întrebat dacă a discutat cu vicepremierul Oprea, preşedintele a răspuns: „Ne-am lămurit, mulţumesc!”, arată Mediafax.
SURSE: Gabriel Oprea va fi AUDIAT în ancheta polițistului mort în timp ce îl escorta
UNPR, reacție în cazul polițistului mort. Atac la adresa celor care cer demisia lui Gabriel Oprea
Anterior, ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, întrebat dacă avea legal posibilitatea de a beneficia de coloană oficială, că a fost la muncă. Mai multe detalii, AICI.
Poliţia Capitalei a anunţat, oficial, că poliţistul mort făcea parte din coloana oficială vicepremierului Gabriel Oprea. Reprezentanții Poliției susțin că vicepremierul Gabriel Oprea l-a sunat pe Raed Arafat, pentru a solicita intervenția de urgență a medicilor.