Iohannis salută decizia NATO de înfiinţare a unui Comandament multinaţional al Alianţei în România

de:
05 feb. 2015
0 Afișari
Iohannis salută decizia NATO de înfiinţare a unui Comandament multinaţional al Alianţei în România

Preşedintele României, Klaus Iohannis, salută deciziile luate astăzi în Reuniunea miniştrilor Apărării ai statelor membre NATO, privitoare la crearea unor centre de comandă în şase ţări din Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice (România, Bulgaria, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia). Totodată, este de remarcat importanţa hotărârii asumate de România de a înfiinţa în ţara noastră un Comandament multinaţional la nivel de divizie, fapt subliniat şi în comunicatul final al Reuniunii, structură care va coordona centrele de comandă din România şi Bulgaria şi va asigura conexiunea la Comandamentul Întrunit Aliat de la Napoli”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis Mediafax.

Potrivit şefului statului, ”deciziile adoptate arată angajamentul ferm al statelor membre NATO de a pune în aplicare măsurile adoptate în cadrul Summitului NATO de la Wales (Marea Britanie) din 2014 privind consolidarea apărării comune pe Flancul Estic”.

Preşedintele României subliniază ”determinarea ţării noastre de a întreprinde acţiunile necesare pentru crearea celor două structuri ale NATO în România, în calendarul asumat la nivel Aliat, aşa cum a afirmat şi în cadrul întâlnirii avute în luna ianuarie cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg”, mai transmite Administraţia Prezidenţială.

Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în România, acestea urmând să devină operaţionale în 2016, iar aici vor activa militari români, dar şi din alte state membre, au decis, joi, miniştrii Apărării din statele membre ale Alianţei.

La reuniunea miniştrilor Apărării de la Bruxelles s-a decis constituirea imediată pe teritoriile aliaţilor din est – România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania – a unor Unităţi pentru Integrarea Forţelor NATO, acestea fiind structuri multinaţionale de comandă şi control ale Alianţei Nord-Atlantice, care vor ”asigura o prezenţă vizibilă şi continuă a NATO pe teritoriul aliaţilor estici“.

Pe lângă acest centru, România va găzdui un Comandament Multinaţional de Divizie Sud-Est care va funcţiona ca un centru de comandă-control în situaţia dislocării de forţe pe flancul estic al NATO.

”După primirea în NATO din 2004, măsurile care s-au aprobat astăzi pentru România sunt foarte importante, putem să le spunem chiar istorice, vizavi de reasigurarea pe flancul estic al NATO şi UE. Aceste structuri multinaţionale NATO de comandă şi control reprezintă materializarea deciziei adoptate la summitul din 2014, privind asigurarea unei prezenţe vizibile şi persistente a NATO pe teritoriul ţărilor aliate. Aceste unităţi vor avea un rol cheie pentru legătura dintre forţele naţionale şi cele NATO, asigurând elementul de comandă şi control în situaţii în care noua forţă de reacţie a Alianţei, cea cu nivel ridicat de operativitate, va fi dislocată”, a declarat, joi, la Bruxelles, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă.

Cookies