Iohannis: România trebuie să menţină colaborarea cu FMI. Relaţia cu FMI, un indicator de stabilitate

de:
28 oct. 2015
0 afișări
Iohannis: România trebuie să menţină colaborarea cu FMI. Relaţia cu FMI, un indicator de stabilitate

În mesajul prezentat de consilierul prezidențial Dan Mihalache, șeful statului a subliniat că atragerea de investiții străine este o prioritate pentru România.

„Atragerea de investiții străine este o prioritate pentru România. Însă, în egală măsură, trebuie să ne concentrăm și asupra susținerii capitalului românesc și a investițiilor autohtone”, a declarat Iohannis.

El a arătat că în privința pieței de capital investitorii instituționali străini au un rol deosebit de important pentru dezvoltarea pieței locale, contribuind și la educarea investitorilor autohtoni care s-ar putea îndrepta spre bursă ca instrument de finanțare pentru afaceri.

„Sunt conștient de faptul că marea majoritate a investitorilor privesc relația dintre România și Fondul Monetar Internațional drept un indicator de stabilitate. După cum știți, programul a expirat în septembrie 2015, fără o evaluare finală favorabilă din partea FMI, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la voința Guvernului de a implementa reformele structurale asumate. România trebuie să mențină un cadru de colaborare cu FMI și să acționeze responsabil fără ca stabilitatea macroeconomică să fie afectată”, a susținut Iohannis în mesajul transmis cu ocazia evenimentului „2015 Analyst and Investor Days”.

Șeful statului a punctat că dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii prezintă un potențial deosebit care trebuie dezvoltat.

„Consider că toate părțile implicate trebuie să depună eforturi pentru promovarea României ca locație pentru investiții”, a spus Iohannis, care a salutat activitatea depusă în acest sens de ambasadorii Statelor Unite și ai Marii Britanii în România.

El a indicat că o strategie clară în privința pieței locale de capital, cu implicarea tuturor decidenților și actorilor afectați, trebuie gândită în cel mai scurt timp, mai ales în contextul în care, la 30 septembrie, Comisia Europeană a lansat planul de acțiune privind Uniunea Piețelor de Capital (UPC).

„Totuși, fără implicarea Guvernului, nu se va putea atinge o creștere a pieței locale și nu se va putea reduce decalajul existent față de alte piețe europene. În acest sens, continuarea programului de privatizări prin Bursă este esențial”, a susținut șeful statului.

În ceea ce privește sectorul companiilor de stat, președintele Iohannis a subliniat că această zonă necesită o reformă profundă.

„Conceptul de guvernanță corporativă în companiile de stat este unul care trebuie încorporat în totalitate în modul în care Guvernul administrează participațiile deținute de statul român. Din păcate, implementarea guvernanței corporative nu a fost realizată în mod unitar și ultimii ani au adus chiar o stagnare în acest proces”, a afirmat șeful statului.

Cookies