ARHIVA B365

Iohannis: România înţelege pericolul sporit al conflictului din Ucraina şi se implică în soluţionare

Iohannis a declarat că acest prim Consiliu European la care a avut onoarea să participe ca preşedinte s-a desfăşurat într-un context geo-politic extrem de complicat.

”Am salutat hotărârea celor doi lideri, Angela Merkel şi Francois Hollande, care au fost aproape de preşedintele ucrainean Poroşenko într-o negociere deloc uşoară, şi-au asumat o misiune dificilă”, a spus şeful statului, potrivit Mediafax. 

El a menţionat că reiterează convingerea că singura soluţie pentru criza ucraineană este cea politică, bazată pe dialog şi care urmăreşte încetarea vărsării de sânge.

”Avem speranţe că respectarea independenţei, integrităţi teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei va deveni o prioritate pentru toţi participanţii la aceste negocieri, ceea ce nu a fost până acum, în cazul Federaţiei Ruse. Am văzut textul noului Acord, primim înţelegerea cu încredere, dar suntem conştienţi că rămân tensiuni şi puncte sensibile, pe care nu le putem rezolva fără voinţă politică şi fără să rămânem uniţi”, a afirmat preşedintele României.

El a menţionat că majoritatea punctelor asupra cărora s-a convenit, joi, erau incluse şi în memorandmulul de la Minsk, din septembrie.

”Din această perspectivă, nu ne putem permite să ne iluzionăm că acum totul s-a rezolvat. În lipsa respectării celor convenite, suntem hotărâţi să discutăm despre introducerea de noi sancţiuni”, a precizat Iohannis.

El a apreciat, referindu-se la întâlnirea cu Petro Poroşenko, că a fost o întâlnire necesară şi dorită de amândoi şi a anunţat că a primit invitaţia de a merge cât mai curând la Kiev, iar săptămâna viitoare îl va primi pe ministrul de Externe din Ucraina.

”România înţelege pericolul sporit al conflictului armat din vecinătatea noastră şi se implică în soluţionarea lui. Am convenit să intensificăm cooperarea bilaterală. Împărtăşim interese comune legate de securitatea din regiunea noastră”, a afirmat Klaus Iohannis cu privire la situaţia din Ucraina.

Negocierile de la Minsk, menite să detensioneze situaţia din Ucraina, s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Acordul prevede retragerea armamentului greu. Totodată, părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.

Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate.

După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.

Acordul prevede şi faptul că autorităţile de la Kiev vor implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button