ȘTIRI

Iohannis despre comunitatea musulmană din România: Împărtăşeşte aceleaşi aspiraţii europene

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Hotel Mariott, la cina de Iftar, care marchează postul cel mare al musulmanilor. 

„Cetăţenii comunităţii musulmane din România împart cu naţiunea din care fac parte preocupări şi aspiraţii comune, printre care proiectul european şi angajamentul nord-atlantic. Proiectele naţionale sunt indisolubil legate de rezultatele aplicării în politică, în mod concret, a respectului pentru valorile şi drepturile umane fundamentale, pentru principiile statului de drept. Comunitatea musulmană se bucură, şi nu doar prin declaraţii, ci prin fapte concrete, de toate drepturile prevăzute de Constituţie şi de sprijinul statului. Relaţia dumneavoastră cu ceilalţi cetăţeni ai României, indiferent de limba lor maternă ori de felul cum se roagă, este – mă bucur să citez aici o declaraţie a muftiului cultului musulman din România – una de frăţietate şi corectitudine”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, în alocuţiunea sa, potrivit Mediafax. 

Şeful statului a insistat asupra faptului că „diversitatea culturală, minorităţile etnice şi religioase ale României îşi găsesc un rol propriu, prin fundamentele morale ale existenţei lor sociale, prin punţile pe care pot să le creeze între oameni”, iar valorizarea identităţii locale, culturale ori religioase într-un proiect naţional amplu înseamnă o „Românie puternică”.

„Românie puternică este ţara care poate aduce fiecărui român – cetăţean european – o viaţă cu mai multe oportunităţi şi drepturi mai bine respectate de autorităţi. În această Românie este locul dumneavoastră, în acest proiect vă regăsiţi cu majoritatea, cu celelalte minorităţi şi culte”, a declarat Iohannis, care a mers neînsoţit la evenimentul organizat de comunitatea musulmană din România şi la care au luat parte, printre alţii, şeful Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, lideri ai organizaţiilor musulmane, precum şi ambasadori şi reprezentanţi diplomatici.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button