BAZAR

Iohannis, de 3 săptămâni în vacanță. Unde se află acum președintele

Din 30 iulie, imediat după ședința CSAT, președintele Klaus Iohannis a plecat în vacanță. Administrația Prezidențială nu a emis nicio informare oficială, în toată această perioadă, cu privire la locul în care se află șeful statului. 

Luni, 17 august, nu se ştie dacă acesta a revenit la Cotroceni sau îşi prelungeşte vacanţa, după ce în presă au apărut informații potrivit cărora șeful statului s-ar afla la Miami.

Potrivit romaniatv.net, această informație nu este adevărată, Klaus Iohannis fiind, de fapt, în România, acesta petrecându-și vacanța alături de soție, Carmen Iohannis, la Neptun și acasă, la Sibiu. 

Ion Cristoiu a criticat, într-o emisiune televizată, secretul cu care Klaus Iohannis își desfășoară vacanța: „E un lucru unic dispariţia completă a preşedintelui. Nu există pentru un demnitar concediu. Concediu în sensul că dispari şi nu mai ştie nimeni de tine. Concediul e un fel de activitate, dar stai la mare sau la munte. In cazul lui Iohannis avem o chestiune: omul chiar îşi respectă concediul de bugetar.

Eu ştiu aproape sigur că vineri la prânz, dl Iohannis rupe uşa Cotroceniului. Nu l-ar găsi nici dacă ar începe un război atomic vineri după-amiază la Cotroceni pentru că el consideră că weekendul lui de bugetar trebuie respectat cu sfinţenie. De ce face Klaus Iohannis asta? Pentru că îşi permite. Ştie că nu trebuie să rezolve el prin simpatie populară anumite chestiune. Le rezolvă sitemul, băieţii..”, susține Cristoiu, potrivit sursei citate. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button