ARHIVA B365

Iohannis, Cazanciuc şi Predoiu, întâlnire de taină acasă la ambasadorul Germaniei la București.VIDEO

Luni seara, la reședința ambasadorului Germaniei la București, a avut loc o întâlnire de taină, la care au participat preşedintele Klaus Iohannis, Robert Cazanciuc, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Puiu Hașotti şi Mircea Geoană, după cum a anunţat Sabin Orcan în cadrul emisiunii „X-Press”, difuzată la B1 TV.

Scopul reuniunii de luni a fost, potrivit unor surse, decorarea lui Lazăr Comănescu, fost ambasador în Germania, în prezent consilier prezidențial, cu un ordin al Germaniei. Conform sursei citate, acesta a fost acuzat de presă că ar fi ținut partea celor care voiau să îl suspende pe fostul șef al statului, Traian Băsescu, în 2012.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button