ARHIVA B365

Ce salarii primesc cei care lucrează pentru fiica președintelui Băsescu

Fiica cea mare a preşedintelui are, încă din 2007, firma Creative Business Point, în sectorul 1, care se ocupă de activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management. În urmă cu aproximativ două săptămâni, SRL-ul în cauză a publicat, pe un cunoscut site de recrutare din România, un anunţ de angajare pentru patru asistenţi consultanţi.

Firma Ioanei Băsescu a căutat persoane calificate în domenii precum inginerie, educaţie, contabilitate, finanţe, capabile să lucreze în echipă şi să acorde consultanţă pentru diverse proiecte sau să ofere soluţii de mediere. Tot în anunţul de angajare se specifică şi faptul că „se poate câştiga bine” în funcţie de realizări şi de proiectul în care se implică viitorii angajaţi, nivelul salarial variind între 1.000 şi 2.000 de euro.

În respectivul anunţ de angajare scrie şi că firma Ioanei Băsescu doreşte, împreună cu partenerii săi din ţară, să dezvolte „o serie de proiecte în mai multe oraşe din ţară pe partea de consultanţă proiecte de afaceri, dar şi pe partea de proiecte pe fonduri structurale şi de investiţii”. Anunţul ar fi trebuit să fie valabil până pe 10 martie, însă a fost suspendat de administratorul site-ului de recrutare, nu înainte de a fi depuse câteva sute de CV-uri. Este posibil ca firma Ioanei Băsescu să fi angajat deja asistenţii căutaţi. 544 de persoane s-au înscris în „lupta” pentru joburile oferite de firma Ioanei Băsescu.

Sursa: ziarulring.ro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button