ȘTIRI

Ioan Mihăilă, fost consilier al ministrului Niţă, condamnat la 4 ani închisoare cu executare

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, informează Rtv.net. De asemenea, instanţa a decis ca Ioan Mihăilă să rămână în continuare în arest preventiv.

Anterior, în acelaşi dosar, Eugen Brădean, fost membru în Directoratul Hidroelectrica şi coordonator al Direcţiei de Marketing Furnizare, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare şi luare de mită, acesta beneficiind de o reducere cu o treime a pedepsei, după ce şi-a recunoscut vinovăţia.

Potrivit DNA, în luna octombrie 2013, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma „Energon Power and Gas” din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei – aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiţii defavorabile pentru societatea în cauză.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button