Invitație la îndrăgostire. Flămânda și Sfânta Ecaterina – cartiere unice, care-și păstrează numele de mahalale și tot farmecul din vechiul București | INTERVIU

În Zona Construită Protejată din spatele Dealului Mitropoliei, există două cartiere care și-au păstrat nu doar numele, ci și atmosfera de vechi mahalale din București: Flămânda și Sfânta Ecaterina.

Dincolo de blocurile optzeciste, scăpate printr-un noroc chior de sistematizarile din „Epoca de Aur”, vechile așezări parcă sunt desprinse din fotografii de epocă.

Clădiri de patrimoniu proiectate de mari arhitecți (Paul Smărăndescu, Ștefan Ciocârlan, Gheorghe Simotta, Arghir Culina, etc), piatră cubică sau de râu ca pavaj în curțile caselor hoch-parter, viță de vie, platani, pomi fructiferi rarefiați, toate compun tabloul unui paradis niciodată pierdut.

“Mahalale de Patrimoniu: Flămânda și Sfânta Ecaterina. Povești care încep cu «Aici a stat»”

Aceste locuri magice din vechiul București, au fost cercetate în arhive, aprofundate și povestite de Ana Rubeli, autoarea volumului “Mahalale de Patrimoniu: Sfânta Ecaterina și Flămânda. Povești care încep cu Aici a stat”, Editura Vremea, 2024.

Există o identitate olfactivă în aceste mahalale, cu miros de flori de corcoduș de martie, cireșe de mai, miros de frunze arse și struguri în septembrie.

Mai jos, interviu cu Ana Rubeli.

Vechi și încântătoare cartiere din București

În ziua de 30 mai 2024, ora 17.30, la Romexpo, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, în spațiul de evenimente Cafeneaua Artelor (Pavilion B2), Ana Rubeli lansează volumul “Mahalale de Patrimoniu: Sfânta Ecaterina și Flămânda. Povești care încep cu Aici a stat”. Două doamne reprezentative pentru lumea culturală a Bucureștiului, academician Georgeta Filitti și Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea, vor participa la acest eveniment special.

Ana Rubeli: “M-am plimbat sute de ore prin aceste mahalale de patrimoniu în diverse contexte, în ritm agale, în viteză, cu sau fără scop, cu căruțurile copiilor sau cu bicicleta, și de fiecare dată descopeream alte unghiuri, alte curiozități, alte povești”. Pentru alcătuirea lucrării, care „acoperă un fragment de oraș care nu trebuie uitat”, Ana Rubeli a cercetat peste 50 de dosare de arhivă, cu autorizații de construire, cu planuri ale caselor și interioarelor lor, cu negocieri între autorități și comanditari.

„Miza acestei cărți stă în îndemnul pe care vreau să-l fac publicului bucureștean: să facă o plimbare prin aceste două mahalale, să le descopere identitatea și să se îndrăgostească”

Ana Rubeli a copilărit în Floreasca, cu cheia de gât, și locuiește în mahalaua Sfânta Ecaterina, locul din care familia ei se trage de 5 generații. Ana a absolvit Facultatea de Finanțe Bănci la ASE, Comunicare și Relații Publice la SNSPA, un master de Actuariat în Olanda, la Maastricht, și Masterul de Patrimoniu și Resurse Culturale la Facultatea de Istorie la UniBuc. Este fondatoarea Asociației culturale Aici A Stat și a proiectului #Aiciastat, o plăcuță memorial virtuală, prin care promovează patrimoniul cultural în toate formele sale. Meseria de actuariat, înrudită cu matematica și cu statistica, lucrul cu probabilitățile și cu evenimentele aleatoare i-au atras atenția asupra probabilității alarmante ca patrimoniul din România să devină perisabil, să dispară.

„Am pornit de la o motivație personală: istoria familiei care se trage, de la 1861, din mahalaua Sfânta Ecaterina”

B365.ro: Cum a venit ideea volumului “Mahalale de patrimoniu”? A fost mereu un subiect apropiat de inima ta. De ce ai simțit nevoia să-l dezvolți și să-l arăți lumii?

Ana Rubeli: A existat o sincopă în perioada comunistă din cauza naționalizării, sincopă ce a lăsat răni adânci în ceea ce privește patrimoniul construit pe care retrocedările nu le-au putut vindeca și pe care încă le vedem astăzi. Am pornit de la o motivație personală: istoria familiei care se trage de la 1861 și m-am decis, ca să învăț exact cum să cercetez corect fondul construit al orașului, să studiez masterul de Patrimoniu și Resurse Culturale de la Facultatea de Istorie la Universitate. Curiozitatea m-a împins să cercetez în arhive istoria parcelei familiei, iar în timp cercetarea a acoperit peste 50 de dosare de arhivă.

“În anumite capitole am prezentat cu surle și trâmbițe planuri de arhivă pentru simple latrine realizate după moda igienică europeană tout-à-l’egout”

Ana Rubeli: Un dosar ne confirmă poate că numele descoperit într-un Anuar nu era doar al unui chiriaș (poate că știți vria chiriașilor “grăbiți” din interbelic, coroborată cu obiceiurile de a încheia sau desface, după caz, contractele de chirie pe 23 aprilie și pe 26 octombrie, de Sf. Dumitru), ci al unui proprietar în toată regula. În anumite capitole am prezentat cu surle și trâmbițe planuri de arhivă pentru simple latrine realizate după moda igienică europeană tout-à-l’egout. Ei bine, am aflat informații esențiale din aceste file de culoarea oului de rață, unele din antebelic ce poartă timbrul fiscal de câteva zeci de bani, cu portretul Regelui Carol I și vulturul încoronat, peste care au fost adăugate semnături și numere de înregistrare scrise în grabă, cu creion chimic sau cu penița.

Am descoperit o preocupare mai intensă pentru igienă și calitatea vieții: latrina tout-à-l’ègout (în traducere mot-à-mot “totul în canalizare”) începând să devanseze latrina tout-à-la-rue (“totul pe stradă”). În plus, am sunat la uși, m-am împrietenit cu proprietarii actuali, am aflat fragemente de amintiri, am descoperit interioare superbe și am încercat să recompun spiritual de comunitate, de vecinătate de mahala de altădată.

„Cele două mahalale au cinci monumente istorice, o statuie (sau, mai bine zis, un bust) și peste 200 de clădiri frumoase, tipice de mahala”

B365.ro: Care sunt comorile ascunse ale acestor mahalale?

Bijuteriile din mahalale nu se află la prima vedere, dar dacă te plimbi cu suficientă dârzenie și curiozitate poți trăi acea bucurie specifică descoperirii unei mici comori într-un magazin de antichități. Cu prețul răbdării, desigur. Cele două mahalale au cinci monumente istorice, o statuie (sau, mai bine zis, un bust) și peste 200 de clădiri frumoase, tipice de mahala, majoritatea tip hoch-parter cu ferestre, pereți, marchize, bovindouri ce spune povești. Una dintre comorile care îmi sunt tare dragi se află chiar în curtea Bisericii Sf. Ecaterina: bustul unui dascăl iubit de elevii săi, Barbu Constantinescu (1839-1891), opera sculptorului Ion Iordănescu datând din 1911. Era vremea cand dascălilor li se ridicau statui!

Lângă bust se află pietra funerară ce atestă istoria familiei lui Nae T. Orășanu (scriitor, poet, memorialist și gazetar unionist urmaș al stolnicului Giani Orășanu). Pe o faţă a monumentului se citesc următoarele versuri, cel mai probabil ale poetului Nae T. Orășanu:

Copiilor onoare ş’unu nume fără pată

Vă las de moşcenire pe tristul ăst pămînt

Şi ţie, dulce socie o inimă’ntristată

Şi lacrimi de amoare pe negrul meu mormînt.

Teodor Orăşanu născut la 1798, repauzat la 1859 ianuarie 30.”

Pe cealată faţă (vizibil dinspre Strada Sf. Ecaterina) stă scris:

„Din braţele iubite a unei triste mume

A unui dulce frate, ş’atâtor buni amici

În primăvara vieţii plecai din astă lume

Şi-alături cu al meu tată mă odihnesc aici.

Paulina Orăşanu născută la 1840, Mai 26, repauzată la 1862 mai 26.”

În curtea Facultății de Teologie se mai ascund trei statui care și-au pierdut locul de onoare de pe frontispiciul instituției pe care o vegheau: Istoria, Geografia și Stema regală.

„Am amintiri mai dure din Floreasca: cozile de la lapte, dar totuși după ore întregi de stat la coadă, eu primeam capacul de staniol de la sticlă din care făceam beteală pentru Bradul de Crăciun”

B365.ro: Cum a fost copilăria în Floreasca?

M-am născut la maternitatea Giulești, în sectorul 6, ca mulți alți copii, dar am copilărit în cartierul Floreasca, ce arăta atunci cu totul și cu totul diferit față de ceea ce vedem astăzi. Când eram mici și era iarna adevărată coboram direct cu patinele din bloc pâna la patinoarul Floreasca sau chiar până la lacul Floreasca înghețat bocnă și patinam ore întregi. Verile ne jucam serile în spatele blocului, dar trebuia să avem grijă să nu stricăm florile vecinei de la 2. Desigur că există și amintiri mai dure: cozile de la lapte, dar totuși după ore întregi de stat la coadă, eu primeam capacul de staniol de la sticlă din care făceam beteală pentru Bradul de Crăciun. Amintiri cu cheia la gât, mult mai puține mașini pe străzi, mai multă verdeață și mai puține griji (pentru noi copiii, că pentru adultul din anii 80-90 din cartierul Floreasca avem cu siguranță alt profil afectiv al îngrijorărilor).

Strămoșii Anei au fost negustori, profesori și muzicieni din mahalaua Sfânta Ecaterina

B365.ro: Care este povestea familiei tale și legătura ei cu “mahalaua de patrimoniu”?

Familia mea a locuit în „mahalaua” (sau să-i spunem suburbia, pentru că acesta este termenul care a înlocuit treptat turcismul “mahala” începând cu 1860-1880) Sfânta Ecaterina până la naționalizare, revenind aici abia după anii 2000. Stră-stră-stră-bunicul meu, Gheorghe Ionescu (născut pe 31.05.1842 în București, decedat pe 10.07.1922 în Bucureşti), fiu de negustor cu formare teoretică de musichie psaltică, a făcut parte din prima serie de elevi ai Conservatorului de Muzică din București și s-a specializat ca profesor de muzică.

Gheorghe Ionescu a deținut pe Strada Profesorilor un teren și o proprietate. A fost profesor la Gimnaziul din Giurgiu, la Externatul secundar de fete „Carmen Sylva”, la Școala Normală a Societății pentru Învățătura poporului român, și organizatorul muzicii vocale armonice la Bisericile Sf. Gheorghe Nou, Sf. Ecaterina și Protopopu Tudor. La 1861 era cantor la Biserica Sf. Ecaterina. A fost decorat pentru cei 40 de ani în serviciul muzicii cu gradele de Cavaler și apoi de Ofițer ale ordinului „Coroana României” și cu medalia „Răsplata muncii pentru învățământ”. Ginerele său, stră-stră-bunicul meu, Ioan Bunescu (născut pe 17.09.1852 în Crăciuneii de Jos, Olt, decedat pe 22.01.1928 în Bucureşti), unul dintre primii compozitori și dirijori de muzică corală, dirijor la Mitropolie și la Sărindari, s-a căsătorit cu fiica lui Gheorghe Ionescu (Victoria) și a deținut pe Strada Profesorilor un teren și proprietăți pe care le-au moștenit ulterior cei cinci copii ai săi.

“Stră-stră-bunicul meu a fost chiar preceptor al principelui Nicolae și al principesei Maria”

Casele construite de Ioan Bunescu și de copiii săi încă mai există și stau mărturii ale acelei epoci. Unul dintre ginerii lui Ioan Bunescu a fost Gheorghe Chelaru, profesor de latină, greacă și română la Liceul Gheorghe Lazăr din București și la Școala Normală, Secretar General al Universității din București și autor de manuale școlare. El a fost chiar preceptor al principelui Nicolae și al principesei Maria, doi dintre copiii regelui Ferdinand și ai reginei Maria și a locuit într-una dintre casele evocate în carte. Una dintre nepoatele lui Ioan Bunescu, Silvia Șerbescu (născută pe 27 ianuarie 1903 și decedată la 22 aprilie 1965 în București), se înscrie în rândul primelor pianiste românce de renume internațional, a cărei imagine a fost ștearsă aproape în totalitate de regimul comunist, a locuit de asemenea într-unul din aceste imobile; cartea contribuie astfel la recuperarea memoriei sale. Fiica ei, pianistă de renume de asemenea, Liana Șerbescu, încă mai trăiește în Olanda și mi-a oferit informații valoroase pentru a completa imaginea „mahalalei” în perioada copilăriei sale. Publicul va descoperi în carte și fotografii de familie care prezintă aceste personaje viețuind în acest colț al orașului dintr-o perspectivă personală.

„Mahalalele acestea au o identitate vizuală: străduțe înguste și sinuoase, case-vagon, ornamentică bogată, clădiri ce se subscriu tuturor curentelor de arhitectură”

B365.ro: Prin ce diferă aceste cartiere de altele din București? De unde le vine numele?

Numele celor două cartiere sunt chiar numele celor două mahalale ce vin de la bisericile în jurul cărora s-au coagulat: Sfânta Ecaterina și Flămânda. Cele două mahalale se află în spatele Dealului Mitropoliei și au farmecul liniștii unui cartier supraviețuitor de dincolo de blocurile optzeciste. Le-am căutat identitatea și am găsit mai multe straturi. Au o identitate vizuală: străduțe înguste și sinuoase, case-vagon, ornamentică bogată, clădiri ce se subscriu tuturor curentelor de arhitectură care au străbătut veacurile în vechiul regat: neoclasic, eclectic, Beaux-Arts, un pic de Art Nouveau, Art Deco, mediteraneean, modernist. Există și o identitate auditivă, pe note de flaut și vioară lângă Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti și pe sunetul sacadat al tiparniței de la Tipografia Mitropoliei ce funcționează aici de peste 150 de ani. Notele muzicale sunt întrerupte de clopotele bisericii Sfânta Ecaterina unde vin studenții la Teologie.

Prin Mahalaua Flămânda se aud notele muzicale ale copiilor care repetă cu dârzenie Mai simțim în acest areal și mirosul de cerneală tipografică și de hârtie caldă de la Tipografia Cărților Bisericești. Și nu arareori m-am gândit la întâlniri cu priviri fugitive dintre domnișoarele de la Institutul de domnișoare și băieții de la Școala normală, cândva înainte de război. Femininul și masculinul se întâlneau undeva la granița volatilă dintre cele două mahalale.

B365.ro: Cum de au scăpat cartierele neatinse de sistematizări?

A fost un noroc “chior”. Nu se afla la bulevardul principal și nu „încurca” pe nimeni. Cred că dacă mai continua regimul socialist încă un an-doi, s-ar fi aflat și ele în pericol. Cartierul este însă mărginit de blocuri optzeciste, lucru care îi conferă totuși o anume intimitate.

„Am intrat în apartamentul unde a locuit Gheorghe Simotta înainte de a-și edifica locuința pe Dealul Mitropoliei, iar interiorul său este superb menținut”

B365.ro: Ce personalități au stat în cartier? “Aici a stat” cine?

Am descoperit în arhive și în mărturiile vecinilor foarte multe personalități: profesori, avocați, arhitecți, negustori. Proprietarii inițiali făceau parte dintr-o lume în formare, mica burghezie cu spirit antreprenorial, negustori, comercianți, agricultori, avocați, funcționari în administrație sau arhitecți (Gheorghe Simotta, Ada Zăgănescu în parcelarea Culina-Simotta, Constantin Mingopol, Nicolae Mingopol, arhitectul și arheologul Nicolae Gh. Lupu, rector al universității de arhitectură, și Epaminonda P. Ciocanelli). Am intrat în apartamentul unde a locuit Gheorghe Simotta înainte de a-și edifica locuința pe Dealul Mitropoliei, iar interiorul său este superb menținut, cu ușile de lemn, cu tavane casetate. La fel am reușit să descopăr apartamentul unde a locuit Ada Zăgănescu, prima femeie architect de la noi, înrudită cu Arghir Culina.

Într-una dintre clădirile dominante ale mahalalei Flămânda, în clădirea unde astăzi funcționează Colegiul Dinu Lipatti, a locuit cândva un negustor avut, Haralambie Profirescu. Este curios că și biserica în jurul căreia s-a coagulat mahalaua Flămânda are astăzi hramul Sfântului Haralambie (iată coincidențe interesante). Să nu mai zic, această reședință impunătoare a avut legături cu spionul britanic Mazar Pașa și a fost apoi liceu de domnișoare, stilul său arhitectural fiind marcat de trei personalități: inginerul Bucșe, arhitectul Paul Smărăndescu și antreprenorul Cesare Fantoli care a fost adus în Regat de Regele Carol I. Și desigur, #Aiciastat și familia mea, despre care am povestit deja..

B365.ro: Care a fost partea cea mai complicată a documentării? Din ce ai compus acest puzzle?

Documentarea în arhive a fost destul de anevoioasă și nu am reușit să recompun toate piesele de puzzle pe care mi le-aș fi dorit. Cartea nu pretinde a fi o cercetare exhaustivă a celor două mahalale istorice, ci doar câteva “insule” de cercetare academică și analiză istorico-arhitecturală într-un ocean al descoperirilor empirice. Cercetarea a câtorva zeci de dosare de arhivă și a două anuare adaugă câteva informații suplimentare la tabloul celor două mahalale, față de ceea ce a fost deja cercetat. Intuiția m-a purtat în cercetare de teren, în cercetarea Arhivelor PMB și Arhivelor Naționale pentru o analiză a unor fragmente de oraș care au devenit relevante tocmai prin deschiderea unor noi pagini de istorie identitară pe care o facilitează. Poate te va surprinde entuziasmul prezentării unui firav dosar de arhivă din perioada interbelică ce ne oferă doar o privire pe furiș în intimitatea unei familii ce a locuit pe una dintre străzile din mahalale.

“Transmit strigătul de ajutor al orașului căruia îi dispare farmecul viscontian”

B365.ro: Noile dezvoltări imobiliare cum afectează cartierul? Care sunt punctele lui forte și care sunt minusurile?

Da, avem dezvoltări imobiliare care uneori apar “peste noapte” și știrbesc din farmecul zonei protejate. Am observat în ultimii patru ani dispariții de neînlocuit într-o fereastră de timp atât de îngustă, raportându-ne la durata de viață de peste un secol a acestor bijuterii. Transmit strigătul de ajutor al orașului căruia îi dispare farmecul viscontian. Așa că recomand un control mai ferm asupra renovărilor și restaurărilor neconforme (ex. prin autorizații de construire și/sau renovare mult mai stricte și verificarea periodică a șantierelor). Cu toate acestea, nu putem să ne opunem spiritului modernității, dar putem să pretindem să se racordeze și la spiritul istoric. Prezența locuințelor noi, a locuințelor asupra cărora s-a intervenit brutal, a parcelelor goale (unde au avut loc demolări) cu vegetație haotică afectează negativ atmosfera de mahala, integritatea și autenticitatea sa. Aș putea îndrăzni să spun că cresc sentimentul de abandon al arealului.

“Strada Sf. Ecaterina a fost recent văduvită de două simboluri ale vegetației patriarhale: un castan-simbol a fost recent tăiat pentru că deranja… un gard”

Câțiva metri mai încolo, o salcie-simbol și-a cam pierdut crăcile care se legănau alene (apreciate mai ales de enoriașii în căutare de crengi înfrunzite de Florii și de Paște)… tot în luptă cu un gard. Totuși atmosfera de „mahala” s-a păstrat datorită menținerii unor elemente arhitecturale și datorită prezenței vegetației tipice (viță de vie, platani, pomi fructiferi rarefiați), datorită păstrării pietrei cubice sau pietrei de râu ca pavaj în curțile caselor hoch-parter. Valoarea arhitecturală şi istorică a zonei este data de prezenţa unor clădiri realizate de arhitecţi cunoscuți: Paul Smărăndescu, Carol Wiener, A. Schukerle, Ștefan Ciocârlan, Gheorghe Simotta, Arghir Culina, Florea Stănculescu, I. Nicolăiță etc. Arhitectul de renume Ernest Doneaud a întocmit planuri pentru un proiect care nu a mai fost dus la bun sfârșit, însă acest lucru conferă valoare memorial-simbolică arealului.

„Paginile acestei cărți oferă intimități despre un micro-univers al locuitorilor mahalalelor de odinioară”

B365.ro: De ce să caute cei care iubesc Bucureștiul acest volum special cu un subiect inedit, puțin știut? Ce le vei dărui?

Cartea tratează două zone central bucureștene cu o istorie îndelungată, al căror potențial istoric, arhitectural și cultural este extrem de bogat. Paginile acestei cărți oferă intimități despre un micro-univers al locuitorilor mahalalelor de odinioară și invită cititorii să semneze manifestul de dragoste pentru patrimoniul orașului.

Citește, mai jos, și alte istorii ale cartierelor bucureștene

• De ce e Floreasca un cartier atât de atractiv (și scump), deși e plin de blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Microuniversul ridicat în locul hipodromului lui Negropontes
• Într-o mare de blocuri comuniste, două oaze de case vechi din cartierul Tineretului au scăpat de demolare. Parcelarea Lânăriei, concepută de arhitectul palatelor din Micul Paris
• Cartierul Tineretului, construit în ritm infernal, a înlăturat brutal casele și rostul a mii de bucureșteni. Călătorie în lumea dispărută a florarilor de la care Regina Maria lua bujori
• Cartierul evreiesc din vechiul București, azi umbra unui spațiu cândva vibrant, cu prăvălii și case interbelice valoroase. Unde azi e magazinul Unirea era inima comunității
• Dorobanți, azi cartierul cu cele mai râvnite vile din București, a plecat de la case-vagon cu grădini mari. Cine au fost dezvoltatorii care au transformat spectaculos zona | Interviu
• Pipera, exodul bucureștenilor în câmp. Cartier de business cu zgârie-nori lângă urbanism de tarla, aplicat după coduri de pe vremea lui Cuza I INTERVIU
• Ferentari, cartierul promisiunilor neonorate de mai bine de 100 de ani. Cum a ajuns “Câmpul Veseliei” să fie considerat ghetoul Bucureștiului | INTERVIU
• Colentina, pe vremuri colea-n tină, cartierul căruia natura i-a dăruit și lac, și râu. Unde acum e Parcul Plumbuita, cândva era o mare mlaștină din București | INTERVIU
• Icoanei, cartierul perfect pentru plimbare. Mahalaua de unde izvora Bucureștioara cu apă “greu mirositoare”, acum zona cu cele mai frumoase (și scumpe) case din București
• Iancului, vechi cartier bucureștean și marile transformări prin care a trecut. Ca să-l refacă așa cum voiau, comuniștii i-au închis complet bulevardul vreme de 2 ani
• Militari: cum s-a transformat din cartier-dormitor liniștit în comunism, în dormitor neliniștit în capitalism. Este singurul cartier din București care n-a avut parc până anul acesta
• Cățelu, singurul cartier din București cu locuințe cu prispe lungi, ca la țară, geniala “găselniță” a unui mare arhitect, Tiberiu Niga
• Bucureștii Noi, așezarea clădită de la zero de magnatul Basilescu, un om cu un vis formidabil. “Comunele suburbane se înăbușă sub dictatura primarului central și a hoților”
• Acolo unde azi e grandioasa amenajare Lacul Morii, cu cele mai pitorești apusuri din București, a fost odată străvechiul Crângași, cu biserică și cimitir. În locul lor au apărut blocuri I Interviu
• “În Titan, stelele-s mentosane”. Cel mai mare cartier muncitoresc din București a fost admirat până și de președintele Nixon și de dictatorul Mobutu | Interviu cu jazzmanul Iordache
• “Domenii” de vis, cu case cu grădini de milioane. Peste o sută de familii se luptă cu rechini imobiliari și presează administrația să protejeze frumusețea unui cartier unic în București
• Bucureștenii din Berceni au câștigat meciul cu investitorul care voia să transforme baza sportivă Girueta în hipermarket. ”E un caz fericit unic, lista parcurilor sportive demolate e uriașă”
• VIDEO I Podul Calicilor sau Calea Rahovei, drumul negoțului din care s-a născut un cartier. Rahova, în imagini: trecutul pitoresc al unui mic sat înghițit de un mare oraș
• VIDEO | La mulți ani, Berceni (ori îți place, ori te temi)! Acum 59 de ani, nașterea cartierului era anunțată la gazetă
• Incredibil, dar adevărat în orașul betonat: Vatra Luminoasă, cartierul-miracol cu case cu grădină pentru bucureșteanul simplu. Case ieftine și subvenționate de stat